Social

Castelul Peles, gazda Familiei Regale a Romaniei de Ziua Regalitatii. Programul evenimentelor

Ziua Regalitatii este sarbatorita de familia regala a Romaniei marti, 10 mai 2016. De Ziua Regalitatii, Casa Majestatii Sale organizeaza mai multe evenimente la Castelul Peles din Sinaia, precum inaltarea Stindardului Regal, un concert de gala, un Garden Party, iar la ora 18:00 Familia Regala va iesi pe balconul castelului pentru a saluta participantii. Familia Regala asteapta cat mai multi romani sa vina la Castelul Peles, „la aceasta sarbatoare importanta pentru Coroana si pentru natiunea romana”.

Sarbatoarea a debutat la Bucuresti, la Statuia Regelui Carol I din Piata Palatului Regal, unde, la ora 10:30, va avea loc o ceremonie militara si depunere de flori. Familia Regala va sosi la Statuia Regelui Carol I la ora 11:00. In incheiere, Militarii Regimentului 30 Garda Mihai Viteazul vor prezenta publicului o demonstratie de indemanare cu arma. Vor fi prezenti Principesa Mostenitoare Margareta, Principele Radu, Principesa Elena, dl Alexander Nixon, Principesa Sofia si Arhiducesa Maria-Magdalena a Austriei. Dupa ora 13:00, evenimentele se muta la Sinaia, unde pentru prima data dupa anul 1947, va flutura Stindardul Regal. Intrarea va fi libera la aceste evenimente, atat pentru public, cat si pentru presa. Publicul va avea acces pe peluza din fata castelului, incepand cu ora 16:00.

Ziua Regalitatii, sarbatorita pe 10 mai. Principesa Margareta a transmis un mesaj

Succesiunea si natura politica in Familia Regala. Cum a fost numita Principesa Margareta mostenitoare

Pe terasa Castelului Regal Peles, la ora 13:20, va avea loc ceremonia inaltarii Stindardului Regal pe catargul din turnul edificiului. Vor fi prezenti la ceremonie membri ai personalului Casei Majestatii Sale Regelui de la Palatul Elisabeta si de la Castelul Savarsin, Muzica Reprezentativa a Ministerului Apararii Nationale, personalul Muzeului National Peles si invitatii Familiei Regale veniti din strainatate pentru Jubileul de 150 de ani. Stindardul Regal va fi ridicat la sosirea pe terasa castelului a Custodelui Coroanei. Vor fi de fata Principele Radu, Principesa Elena, dl Alexander Philips Nixon, Principesa Sofia si Arhiducesa Maria-Magdalena a Austriei.

In piata din fata Corpului de Garda (La Tunuri), la ora 15:00, Principesa Mostenitoare Margareta va acorda premiile castigatorilor editiei a cincea a Maratonului Regal. Startul Maratonului Regal va fi dat la ora 8:00 dimineata si se va desfasura pe traseul Castelul Peles – Poteca Regala – Stana Regala – Poiana Tapului – Cascada Urlatoarea – Busteni – Partia Kalinderu – Manastirea Busteni – drumul forestier Poiana Tapului Sinaia – Castelul Peles.

Traditionala Garden Party si concertul de gala cu ocazia sarbatorii nationale de 10 Mai vor avea loc pe terasa si peluza Castelului Peles, de la ora 17:00 la ora 19:30. Familia Regala asteapta cat mai multi romani sa vina la Castelul Peles, „la aceasta sarbatoare importanta pentru Coroana si pentru natiunea romana”.

De asemenea, sunt binevenite grupuri reprezentand organizatii, institutii sau comunitati. Intre ora 17:00 si ora 18:00, Muzica Reprezentativa a Ministerului Apararii Nationale va sustine un recital cu muzica internationala.

Stiri pe aceeasi tema

Adrian Ionut Eftimie l-a denuntat pe Bogdan Olteanu. Eftimie a fost condamnat in dosarul Petrom in care Vantu a primit 6 ani inchisoare

Cristiana Petrariu Bota

Slujba de pomenire la 40 de zile de la moartea Regelui Mihai. Principesa Margareta, principele Radu si fostul principe Nicolae, prezenti la parastas

Ioana Badulescu

Guvernul vrea sa impoziteze pensiile speciale mai mari de 10.000 de lei. Reactia Opozitiei

Cristiana Petrariu Bota

Lasa un comentariu

Prin continuarea navigării pe hotweek.ro, confirmaţi că acceptaţi utliizarea fişierelor tip cookies sau tehnologii asemănătoare pentru a analiza traficul şi a vă propune funcţionalităţi sociale, conţinut şi eventuale publicităţi personalizate. Accept Mai mult