Viata bate filmul

CASTIGATOR NEXT STAR, 28 APRILIE 2016. Teodora si Livia, regal in Joia Mare la Next Star

CASTIGATOR NEXT STAR, 28 APRILIE 2016. Avem o editie de senzatie Next Star in Joia Mare! Joi, 28 aprilie 2016, vom vedea un regal de copii talentati la NEXT STAR, care incepe de la ora 20.30 la Antena 1. Dan Negru va aduce rand pe rand pe scena cei mai talentati copii, printre ei numarandu-se si Teodora si Livia.

CASTIGATOR NEXT STAR, 28 APRILIE 2016. In emisiunea NEXT STAR de joi, 28 aprilie, vedem o ediție specială realizata de Joia Mare, la Antena 1, de la ora 20.30, cu povești impresionante și emoționante ale unor copii minunați. Unul dintre aceștia este Livia (11 ani), o fetiță nevăzătoare care cântă la pian excepțional. Alături de ea va interpreta o melodie Teodora (14 ani), una dintre concurentele primului sezon “Next Star”.

Ea a castigat editia trecuta NEXT STAR si merge in marea finala NEXT STAR

CASTIGATOR NEXT STAR, 28 APRILIE 2016. Livia a învățat să cânte la pian singură, la vârsta de cinci ani, “după ureche”. De primelepartituri Braille, care ar fi ajutat-o în acest demers, a beneficiat abia acum câteva luni. Cu toate astea, Livia este câștigătoare a numeroase premii și trofee la concursurile de gen la care a participat. Pentru lecțiile de pian, Livia face naveta aproape zilnic, între Adjudeni, Tg.Frumos și Iași și nu are de gând să renunțe la pasiunea sa.

CASTIGATOR NEXT STAR, 28 APRILIE 2016. Joi seara, la “Next Star”, Livia le va arăta tuturor cât este de puternică și talentată. Și le va mărturisi visul ei: să ajungă la Salzburg, în casa în care s-a născut compozitorul ei preferat, Wolfgang Amadeus Mozart.

Care este povestea Liviei și ce surprize au pregătit pentru ea Dan Negru și echipa“Next Star”, telespectatorii Antenei 1 vor vedea în Joia Mare, de la ora 20.30, într-o ediție specială a emisiunii “Next Star”.

Stiri pe aceeasi tema

FRUCTUL OPRIT, EP 27 FEBRUARIE 2019. Episod dramatic pentru Sonia si Victor. Ce decizie va lua Ana?

Cristiana Petrariu Bota

MPFM SEZON 4. Nicolae si Laurica, un cuplu predispus unei despartiri

Delia Ion

BRAVISSIMO, X FACTOR 2015 ROMANIA. VIDEO. Cea mai buna trupa a show-ului de la Antena 1

Cristiana Petrariu Bota

Lasa un comentariu

Prin continuarea navigării pe hotweek.ro, confirmaţi că acceptaţi utliizarea fişierelor tip cookies sau tehnologii asemănătoare pentru a analiza traficul şi a vă propune funcţionalităţi sociale, conţinut şi eventuale publicităţi personalizate. Accept Mai mult