-3.4 C
România
17 februarie 2025
CCR discuta sesizarile formulate de Iohannis si PNL pe Legea privind Codul Administrativ
Social

CCR discuta sesizarile formulate de Iohannis si PNL pe Legea privind Codul Administrativ

Curtea Constituţională a României discută, joi, sesizările formulate de preşedintele Klaus Iohannis, de PNL şi USR asupra Legii privind Codul Administrativ.

Şeful statului susţine că actul normativ a fost adoptat de Camera Deputaţilor într-o sesiune extraordinară neconstituţional întrunită, dar şi că s-a încălcat principiului bicameralismului.

Preşedintele critică faptul că dispoziţiile referitoare la obligaţia autorităţilor şi instituţiilor administraţiei publice centrale, precum şi a personalului din cadrul acestora de a pune în aplicare programul de guvernare aprobat de parlament sunt neclare.

De asemenea, ar fi fost eliminat un criteriu de integritate, respectiv incompatibilitatea pentru cei care pot fi membri ai guvernului.

La rândul lor, PNL şi USR au invocat, între altele, că pensiile speciale pentru aleşii locali introduse prin Codul Administrativ încalcă principiul egalităţii în faţa legii

Articole asemănătoare

Profesori, cumparatori de diplome. Mai multe cadre didactice ar fi beneficiat de gradatii si salarii mai mari in baza unor diplome si certificate de participari la simpozioane falsificate

Ioana Badulescu

Kovesi a marturisit ca cel mai mare regret este ca nu are un copil: Imi doresc si eu acest lucru

Ioana Badulescu

Ministerul Sanatatii a anuntat rezultatul testelor in cazul stewardesei care a aterizat la Cluj cu suspiciune de coronavirus

Lucy Ionesco