Întrebarea momentului est ce urmează după anularea alegerilor prezidențiale, decizie luată vineri, de către judecătorii CCR, care s-au reunit de urgență pentru consultări, în contextul în care la CCR a ajuns un număr mare de noi solicitări de anulare a alegerilor prezidențiale. Cererile au invocat documentele desecretizate de Consiliul Suprem de Apărare a Țării, conform cărora campania lui Călin Georgescu a fost rezultatul unei manipulări orchestrate din afara țării.
După decizia de anulare a alegerilor prezidențiale, Guvernul va stabili noua dată a alegerilor, iar procesul electoral va fi reluat în integralitate, scrie CCR, în comunicatul oferit publicității pe 6 decembrie 2024, ora 15.
Așadar, urmează să fie stabilite o nouă dată şi un nou calendar electoral pentru realizarea acţiunilor necesare.
Articolul din Constituţie invocat de judecătorii Curţii Constituţionale prevede că CCR veghează la respectarea procedurii pentru alegerea Preşedintelui României şi confirmă rezultatele sufragiului.
În comunicatul de presă, Curtea transmite că „procesul electoral pentru alegerea Președintelui României va fi reluat în integralitate, Guvernul urmând să stabilească o nouă dată pentru alegerea Preşedintelui României, precum și un nou program calendaristic pentru realizarea acţiunilor necesare.”
Potrivit unor surse, procesul electoral se va relua de la strângerea de semnături. Asta înseamnă anunțarea unor noi candidaturi, strângerea de semnături, depunerea candidaturilor, validarea acestora și începerea campanei electorale. Important de menționat, după depunerea candidaturilor acestea pot fi constestate la Curtea Constituțională.
În legătură cu data alegerilorprezidențiale, aceasta va fi stabilită după motivarea Curții. Surse politice spun că data scrutinului va fi stabilită de actualul guvern până la validarea noului Parlament, adică după data de 21 decembrie. Aceleași surse spun că alegerile vor fi organizate, cel mai probabil anul viitor, în primăvară, ținând cont că trebuie urmați toți pașii legislativi, inclusiv perioada necesară pentru strângerea semnăturilor, depunerea candidaturilor și perioada de campanie electorală, adică cel puțin 90 de zile.
Judecătorii Curții Constituționale s-au reunit de urgență vineri, pentru consultări, în contextul în care la CCR a ajuns un număr mare de noi solicitări de anulare a alegerilor prezidențiale. Cererile au invocat documentele desecretizate de Consiliul Suprem de Apărare a Țării, conform cărora campania lui Călin Georgescu a fost rezultatul unei manipulări orchestrate din afara țării.