Cei 40 de medici de la Primiri Urgente din cadrul Spitalului Oradea isi retrag demisiile dupa acordul dintre Guvern si sindicate

Ioana Badulescu
By Ioana Badulescu mai 9, 2018 21:23

Cei 40 de medici de la Primiri Urgente din cadrul Spitalului Oradea isi retrag demisiile dupa acordul dintre Guvern si sindicate

Cei 40 de medici de la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean Oradea, care își depuseseră demisiile pe fondul scandalului plafonării sporurilor, renunță momentan la demisii, în așteptarea modificării legii salarizarii, promisă ieri de ministrul Muncii, Olguța Vasilescu, la negocierile-maraton cu sindicatele din sănătate, a declarat, pentru HotNews.ro, medicul Hadrian Borcea, șeful UPU de la spitalul din Oradea.

Medicul Hadrian Borcea sustine ca, problema care a dus la demisiile celor 40 de medici a fost cauzată de specialiștii în resurse umane ai spitalului, care au greșit calculele pentru salarii nu doar la Unitatea de Primiri Urgențe, ci pentru întregul spital.

„În urma discuțiilor de azi dimineață cu managerul și pe care le-am convenit cu colegii, s-a ajuns la următoarea soluție, care a fost acceptată și de manager, și de noi: creșterea sporului pentru toți asistenții din întregul spital la valoarea minimă stabilită prin Hotărârea de Guvern. Și în momentul în care se va publica actul normativ care a fost promis aseară, să se reia discuțiile în care să fie incluși și medicii șefi, atunci când se vor calcula sporurile. Să se reia lanțul firesc al alocării sporurilor în spital. Colegii mei au acceptat și, în aceste condiții, am decis că ne retragem demisiile. Evident, cu un mic amendament: având în vedere că un primar și un manager de spital au fost induși în eroare de niște pseudo-specialiști ai resurselor umane și financiare, sau nici nu știu cum pot să îî definesc, așa cum noi am recurs la acest gest pentru că n-am vrut să lucrăm într-un sistem care ne desconsideră, și din partea loc aștept un gest din care să reiasă că coșmarul în care ne-au adus este din vina lor și recunosc acest lucru. Ei știu foarte exact și nu mi-a venit să cred în aceste zile cât de mare este incompetența. Astăzi, când am discutat și am ajuns la această variantă, a fost o variantă de compromis, pentru că nu au fost capabili nici până acum să calculeze în totalitate ceea ce trebuie să acorde unui salariat. Nu a existat un stat de plată calculat corect. Și nu vorbesc de UPU, ci vorbesc de întregul spital aici. Nu s-au putut face calculele pentru că nu se cunosc anumite prevederi legale. Nu e normal ca eu să le știu, ca medic, și ei, ca specialiști în resurse umane, să nu le știe. Asta e o mare parte a problemei, iar dacă asta nu se va rezolva, veșnic ne vom întoarce la acest gen de conflicte”, a spus Hadrian Borcea citat de hotnews.ro.

Legea Salarizarii Unitare va fi modificata de Guvern. Ministrul Sanatatii Sorina Pintea si ministrul Muncii Lia Olguta Vasilescu au discutat mai bine de 12 ore, marti, cu sindicalistii din Sanatate, iar la final au stabilit sa modifice Legea salarizarii. Sindicalistii din Sanatate au anuntat ca vor renunta la greva generala, programata pentru vineri 11 mai.

Masurile stabilite de sindicalisti cu Ministerul Sanatatii prevad, printre altele, scoaterea garzilor medicilor si asistentelor in afara plafonului de 30%, plata tuturor garzilor, precum si suplimentarea sporurilor pentru spitalele de monospecialitate.

In urma discuțiilor care au durat aproape 12 ore, sindicaliștii din Sănătate au anunțat că vor renunța la greva generală, programată pentru data de 11 mai. Detalii despre modificarile la Legea Salarizarii in Sanatate

Te-ar putea interesa si: Toti cei 40 de medici de la Unitatea de Primiri Urgente a Spitalului Judetean Oradea au demisionat, in frunte cu seful sectiei, Hadrian Borcea

Sase profesori de la Universitatea de Medicina si Farmacie (UMF) Craiova au primit pedepse de inchisoare cu suspendare

loading...
loading...

Comentarii

Nu sunt comentarii!

Fii primul care adauga unul.

Ultima ora