Cel mai bogat român, Ioan Niculae, ameninţă că trage obloanele peste imperiul său din industria chimică, peste o lună. Dacă Guvernul nu se implică pentru a-l ajuta pe el si pe ceilalţi mari consumatori de gaze, din industria îngrăşămintelor din România rămâne doar Azomureş, fabrică controlată de o casă de comerţ elveţiană. Niculae a mai folosit şi în trecut marota închiderii fabricilor sale şi a şomajului pentru mii de angajaţi pentru a determina autorităţile să-l sprijine într-un fel.
Pe 15 iulie, imperiul industrial InterAgro al lui Ioan Niculae, cel mai bogat român, se închide. În această dată, este programată închiderea şi intrarea în conservare a Viromet Victoria şi a Chemgas Slobozia, ultimele două combinate de îngrăşăminte ce încă funcţionează, după ce Amurco Bacău, Nitroporos Făgăraş, Donau Chem Turnu Măgurele şi Azochim Săvineşti au fost deja închise. Toţi cei 6.000 de angajaţi ai fabricilor vor fi trimişi în şomaj. Până acum, Niculae a disponibilizat peste 4.000 de angajaţi.
Cele şase combinate chimice consumă laolaltă, când funcţionează toate, circa 3 miliarde de metri cubi, la fel ca toată populaţia României. În domeniul îngrăşămintelor chimice, în afară de Niculae, doar Azomureş mai reprezintă un actor important.
„Se poate verifica, toate contractele noastre de gaze şi energie electrică expiră în 15 iulie. Preţul gazului, care contează în proporţie de 79% în costurile noastre, este prea mare. Nu mai putem funcţiona. ”
Potrivit acestuia, preţul gazului românesc a devenit prohibitiv pentru industrie şi este mai scump chiar decât cel de pe pieţele vestice. În acest sens, oferă exemplul hub-ului Baumgarten, de referinţă pentru piaţa central şi est-europeană, unde preţul este de 295 de doari pe mia de metri cubi, în timp ce Romgaz vinde pe piaţa liberă şi cu 320 de dolari pe mia de metri cubi. Preţul prohitiv al gazului s-ar fi suprapus cu o conjunctură defavorabilă pe piaţa îngrăşămintelor, o supraofertă ce generează preţuri mici, astfel încât activitatea este ineficientă, spune Niculae.
Ioan Niculae este cel mai bogat român din ultimii ani, potrivit Forbes, având o avere estimată de circa 1,1 miliarde de euro. Are afaceri în chimie, agricultură, turism, energie, fotbal şi transporturi maritime.