-5.9 C
România
23 ianuarie 2022
Reactorul de la Cernavoda a fost oprit, centrala functioneaza cu o singura unitate. Premierul a trimis Corpul de Control
Stiri locale

Centrala de la Cernavoda va opri cele doua reactoare nucleare

Centrala de la Cernavodă va opri, pe rând, cele două reactoare nucleare pentru o serie de lucrari de intretinere. Compania de stat Nuclearelectrica, care administrează centrala nucleară din Cernavodă, a anunţat, joi, că în 2 mai, la ora 01:00, unitatea 1 va fi deconectată controlat de la Sistemul Energetic Naţional pentru lucrări de mentenanţă care, potrivit procedurilor centralei, se pot realiza numai cu reactorul în stare oprită.

Astfel, Unitatea 1 a Centralei de la Cernavoda va fi deconectată pe 2 mai, la ora 01:00, de la Sistemul Energetic National, pentru lucrari de mentenanta. Practic, vor fi înlocuite componentele unor instalaţii. În 6 mai, după repornirea reactorului 1, va fi oprit reactorul 2, pentru o lună.

Cele două unităţi de la Cernavodă asigură aproape 20% din producţia totală de electricitate a ţării.

Nuclearelectrica a realizat anul trecut o producţie netă de energie în scădere la 10.388 GWh, de la 10.709 GWh în anul 2015.

 

Stiri pe aceeasi tema

Constanta, pe primul loc in topul judetelor cu cele mai multe imbolnaviri noi de coronavirus

Cristiana Petrariu Bota

Locuri de munca la Iasi. Ce oferta are AJOFM pentru persoanele cu studii superioare sau studii medii

Cristiana Petrariu Bota

A murit medicul Ovidiu Bajenaru, seful Clinicii de Neurologie din cadrul Spitalului Universitar. Fusese testat pozitiv cu coronavirus

Cristiana Petrariu Bota

Lasa un comentariu

Prin continuarea navigării pe hotweek.ro, confirmaţi că acceptaţi utliizarea fişierelor tip cookies sau tehnologii asemănătoare pentru a analiza traficul şi a vă propune funcţionalităţi sociale, conţinut şi eventuale publicităţi personalizate. Accept Mai mult