Centrul de Transfuzii Sanguine Constanta face apel la populatie sa doneze sange: Va rugam insistent sa donati sange, indiferent de grupa sanguina!

Cristiana Petrariu Bota
By Cristiana Petrariu Bota februarie 12, 2019 17:30

Centrul de Transfuzii Sanguine Constanta face apel la populatie sa doneze sange: Va rugam insistent sa donati sange, indiferent de grupa sanguina!

Centrul de Transfuzii Sanguine din Constanta se confrunta, in aceasta perioada, cu o scadere importanta a numarului donatorilor de sange, astfel ca oficialii unitatii trag un semnal de alarma si ii roaga pe constanteni sa doneze sange, indiferent de grupa sanguina.

“Va rugam insistent sa donati sange indiferent de grupa sanguina! Facem acest apel catre dumneavoastra intrucat numarul persoanelor care au donat sange s-a redus cu peste 50% in ultima perioada! Este nevoie de 60-80 de donatori zilnic!”, sustin reprezentantii Centrului de Transfuzii Sanguine din Constanta.

“In aceasta perioada ne confruntam cu o criza de donatori de sange. Pacientii din spitale au nevoie de intelegerea si sprijinul dumneavoastra! Pentru a putea asigura pacientilor tratamentul transfuzional, rugam insistent persoanele care au mai donat sa revina, iar pe cei care nu au mai donat, ii rugam sa devina donatori de sange cat mai curand”, mai precizeaza acestia.

E NEVOIE DE SANGE DIN TOATE GRUPELE!

Oficialii Centrului de Transfuzii Sanguine Constanta au oferit o serie de precizari cu privire la programari si la programul centrului.

“Va asteptam in fiecare zi de luni pana vineri, de la 7.30-13.00, la sediul nostru din str. Nicolae Iorga nr 85. Pentru informatii privind donarea de sange va rugam sa sunati la 0241616035 sau 0341180013.  Programari la telefon 0774665815 zilnic de luni pana vineri intre orele 12.30 si 14.30”, precizeaza acestia.

Program special pentru donare de sange:
In fiecare ULTIMA SAMBATA DIN LUNA (cu exceptia lunilor aprilie si decembrie), intre orele 9.00 si 13.00.

Iata zilele de sambata cand puteti dona:
Ianuarie: 26.01.2019 Februarie: 23.02.2019 Martie: 30.03.2019
Aprilie: 20.04.2019 Mai: 25.05.2019 Iunie:29.06.2019
Iulie: 27.07.2019 August: 31.08.2019 Septembrie: 28.09.2019
Octombrie: 26.10.2019 Noiembrie: 23.11.2019 Decembrie: 21.12.2019

CINE POATE DONA SANGE SI BENEFICII

Specialistii CRTS au anuntat cine poate dona sange, dar si care sunt beneficiile. Pot dona sange persoane cu varsta cuprinsa intre 18 si 65 ani (pentru prima donare 18-60 de ani, in functie de evaluarea medicala), cu greutatea peste 50 kg (in functie de inaltime, constitutie), care nu au suferit de hepatita virala, tuberculoza, sifilis, malarie, infectie HIV, epilepsie, diabet zaharat insulino-dependent, boli de inima etc.

Persoanele peste 50 de ani sunt rugate sa aduca de la medicul de familie o adeverinta din care sa reiasa ca nu sunt in evidenta cu boli de inima, neurologice, alte boli cronice care ar contraindica donarea de sange. Cu 3 zile inainte de donare este interzis consumul de bauturi alcoolice! In ziua donarii se recomanda un mic dejun usor (sandwich-uri, fructe, lactate) si minimum 500 ml de lichide.

Intervalul minim intre 2 donari este de 2 luni, iar numarul maxim de donari/an: 4 pentru femei, 5 pentru barbati (in functie de evaluarea medicala). Persoanele care efectueaza o donare completa (450 ml sange) beneficiaza, la cerere, de: 7 tichete de masa pentru produse alimentare; o zi libera, in ziua donarii, in cazul donatorilor salariati, elevi, studenti si militari; decontarea cheltuielilor de transport in comun, in ziua donarii, intre localitatea de domiciliu/resedinta inscrisa in actul de identitate si localitatea unde se efectueaza donarea de sange; reducere 50% la transportul in comun pentru donatorii cu domiciliul/resedinta in orasul Constanta, pentru o perioada de o luna.

loading...
loading...

Comentarii

Nu sunt comentarii!

Fii primul care adauga unul.