Fostul premier Dacian Ciolos a postat, duminica, pe pagina sa de socializare un mesaj prin care atrage atentia ca este foarte important sa folosim toate mijlocele legale de a ne face auziti in batalia pentru cinste si justitie, altfel tacerea va insemna ca suntem de acord cu ceea ce se intampla.
„Dacă nu vreți să vă fie teamă să mergeți noaptea pe stradă, dacă nu vreți să vă fie teamă pentru părinții și copiii dumneavoastră și dacă vreți un stat care să vă protejeze de infractori, faceți-vă vocea auzită.
Acum este important să folosim toate mijloacele pașnice și legale pentru a ne face auziți. Altfel, tăcerea noastră va fi semnul că suntem de acord cu ceea ce se întâmplă.
Sunt bătălii pentru care nu avem voie să obosim. Și bătălia pentru cinste și justiție e poate cea mai importantă dintre ele. Pentru astfel de lucruri, niciodată nu e degeaba. Niciodată nu e prea târziu!”, a scris Dacian Ciolos pe Facebook.