Clinica de Fertilitate Polisano și-a mutat sediul în cadrul Spitalului European Polisano, din str. Izvorului nr. 1A, unde va ocupa o suprafață extinsă. Astfel, aceasta devine centru integrat de medicină materno-fetală, singurul de acest tip din zona Transilvaniei, oferind servicii medicale complete de fertilizare, obstetrică – ginecologie, maternitate și neonatologie.
Clinica de Fertilitate Polisano a fost fondată de Dr. Ilie Vonica în colaborare cu Prof. Univ. Dr. Heinz Strohmer, spre sfârșitul anului 2006. De-a lungul celor peste 10 ani de activitate, echipa medicală a obţinut un binemeritat renume în rândul clinicilor de profil din ţară, sute de cupluri care acum se bucură de surâsul copiilor lor beneficiind de experienţa şi profesionalismul acesteia.
Astfel, de la începerea activității până în prezent, au beneficiat de evaluarea infertilității și alegerea planurilor de tratament 5.800 de cupluri de pe întreg cuprinsul țării, iar 2.900 de cupluri au urmat proceduri specifice de fertilizare in vitro. Restul pacienților au beneficiat de investigarea și tratarea cauzelor infertilității, la o parte dintre aceștia nemaifiind nevoie ulterior de începerea procedurilor uzuale.
„Rata de reușită a procedurilor efectuate în decursul celor 10 ani de activitate, una dintre cele mai mari din țară, cu o medie istorică de 53%, este consecința firească a profesionalismului echipei medicale și a rigurozității aplicării procedurilor specifice, puse în practică cu ajutorul dotărilor de excepție”, declară Dr. Ovidiu Gligor, coordonatorul Centrului Materno-Fetal al Clinicii Polisano.
În completarea serviciilor oferite de clinica de fertilitate, Centrul Materno-Fetal asigură condiţii optime pentru urmărirea evoluției sarcinii, precum şi naşterea în Maternitatea Polisano. “Suntem unul dintre puţinele centre din ţară care pot oferi în acelaşi loc o asistenţă medicală completă pentru tratatarea infertilității, monitorizarea sarcinilor și venirea pe lume a nou-născuţilor mult aşteptaţi”, spune Dr. Ovidiu Gligor.
De 6 ani, Clinica de Fertilitate Polisano este inclusă în Subprogramul de Fertilizare in Vitro și embriotransfer, păstrând și continuând această tradiție și în cursul anului viitor. Echipa centrului este constituită din 4 medici atestaţi în tratamentul infertilităţii şi reproducerii umane asistate, embriologi cu experienţă vastă în proceduri de fertilizare in vitro, pregătiţi atât în ţară cât şi în străinătate, precum şi asistente a căror pricepere şi pasiune sunt puse în slujba cuplurilor care apelează la serviciile centrului, iar omogenitatea echipei de specialişti constituie o reţetă de succes pentru procedurile realizate.
HotWeek.ro este un site exclusivist, care militeaza pentru promovarea valorilor. Te asteptam sa revii pe hotweek.ro! Ne poti citi si pe Facebook, Twitter sau Google Plus.