Turism

Coasta de Azur, preferata turistilor din Golful Persic dornici de plaja de dupa Ramadan

FRANTA – Ca în fiecare vară, la cumpăna lunilor iulie şi august, cu alte cuvinte la mijlocul sezonului estival, vine momentul primelor bilanţuri turistice, scrie rfi.ro. In Hexagon, prima destinaţie la acest mijloc de vară este Coasta de azur graţie în particular clientelei din Golful persic venite imediat dupà ramadan ca să profite de plajele franceze ale Mediteranei. Intre timp, francezii confirmă că şi ei aleg masiv să-şi petreacă vacanţa în ţara lor de baştină.

Peste 80 la sută dintre francezi au ales să-şi petreacă vacanţa mare … în Franţa. Nu degeaba se spune deci că Franţa este cea mai frumoasă ţară din lume, o ţară vizitată dealtfel şi de 80 de milioane de străini.

Cifrele oficiilor de turism iau în calcul toate tipurile de vacanţe – de la week-endurile prelungite la cele de două-trei săptămâni. Fără îndoială că cifrele în creştere pentru francezi se explică şi prin faptul că marile călduri din iulie, canicula care s-a abătut asupra ţării, i-a împins pe mulţi repede spre ţărmurile mai răcoroase ale Hexagonului, inclusiv pentru perioade scurte de două-trei zile.

Marele învingător în luna iulie este Coasta de azur. Cu cifre de afaceri în creştere între 5 şi 35 la sută, patronii de restaurante şi hoteluri de pe coasta franceză a Mediteranei pot răsufla uşuraţi. O mană cerească datorată însă în mare parte clientelei străine, în particular celei venite din ţările Golfului persic. De cum s-a terminat ramadanul – postul sfânt al musulmanilor – la mijlocul lui iulie, turiştii de acolo au venit în masă pe Coasta de azur. Cea mai emblematică şi mediatică deplasare a făcut-o lângà Nisa, la Vallauris, regele Salman al Arabiei saudite. Venit cu o suită de o mie de persoane, monarhul saudit i-a făcut fericiţi pe mai toţi comersanţii de lux de pe Croazetă. Localnicii au fost însă lezaţi, principala plajă a localităţii fiind « privatizată », închisă publicului pe durata celor zece zile cât a durat şederea lui Salman la Vallauris. Un protest semnat de 150 de mii de francezi de pretutindeni contra acestei măsuri inedite este depus marţi la prefectura regiunii. De dinamica generală a turismului din Franţa au profitat şi regiuni precum Alsacia sau Bretania cu toate că vremea este acolo mult mai puţin clementă decât pe litoralul sudic al ţării.

Nu în ultimul rând trebuie reamintit în încheiere că multe vacanţe ale francezilor « scapă » din tablourile statistice pentru că ele se fac fie în reşedinţa secundarà din provincie a respectivilor, fie într-o casă familială fie la prieteni. Ori, mai bine de jumătate dintre francezi îşi petrec astfel vacanţele.

Articole asemănătoare

Obiective turistice din Timis, printre care Lacul Surduc, Charlottenburg sau bisericile din lemn din Faget, promovate pentru turisti

Lucy Ionesco

Proiect de modernizare a statiunii Neptun – Olimp cu fonduri europene

Lucy Ionesco

Vara asta, explorează Europa! 7 destinații cool pentru o aventură de neuitat

Lucy Ionesco