Comisia Europeana se pregateste serios pentru un Brexit fara acord si anunta noi masuri ce vor fi aplicate in aceasta situatie. UE se declara dispusa sa faca o serie de concesii britanicilor, dar nu si guvernului britanic. Pe langa masurile privind serviciile financiare, transporturile, exporturile, serviciile vamale etc, CE anunta noi masuri care vor fi aplicate in cazul in care Marea Britanie va iesi din UE fara acord. Masurile privesc educatia, pensiile si fondurile europene.
Asadar, UE se pregateste serios de un divort fara acord in data de 29 martie si anunta acum ca beneficiarii fondurilor din Regatul Unit nu vor avea de suferit daca Londra isi continua plata obligatiilor financiare. Aceasta s-ar intinde pana in decembrie 2020 sau mai tarziu, in asa zisa perioada de tranzitie post Brexit in cursul careia tara isi pastreaza de facto obligatiile si drepturile de stat membru UE.
De asemenea, studentii Erasme aflati in plina formare in UE isi vor termina studiile nestingheriti. La fel, contributiile la fondul de pensii ale britanicilor care se afla in UE vor fi protejate.
Acest al doilea set de masuri anuntate de Bruxelles este menit sa-i asigure pe cetatenii britanici ca UE nu le vrea raul.
Citeste si: Modificari in acordul de Brexit. Parlamentul din Marea Britanie a adoptat si respins mai multe amendamente
In paralel, cum Camera Comunelor a creat un haos politic si tehnic prin votul din 29 ianuarie, guvernul de la Londra a publicat un ghid pentru agricultorii britanici care se vor confrunta cu o problema majora post Brexit. Subventiile europene dispar, la fel si apelatiunile controlate, guvernul spune ca poate lua asupra sa o mare parte si doar pana in 2022, dar realitatea va fi probabil foarte diferita.
Uniunea Europeana este pregatita sa faca multe concesii britanicilor, dar nu si guvernului britanic, subliniaza RFI intr-un material publicat pe pagina online. Acordul de retragere care detaliaza intreaga relatie post Brexit cu continentul (in afara relatiei comerciale inca nelamurita) nu poate fi negociat din nou, asa cum ar dori Theresa May.
Vezi si: Theresa May vrea sa supuna din nou la vot acordul pentru Brexit pe 13 februarie
Diferiti actori europeni vorbind in numele UE 27, ca Michel Barnier, Donald Tusk si Jean-Claude Juncker, dezmint orice posibilitate de intoarcere la masa negocierilor. Barnier a adaugat ca nimeni nu este impotriva Regatului Unit si deci nu astfel trebuie vazuta unitatea europeana.
Francezul Barnier are insa un accent perfectibil in limba engleza, fraza pronuntata dimineata la Bruxelles, “We are all united, never against”, a fost inteleasa “never again”, ceea ce a iritat partea “adversa”.
Adevarata problema pe care acest acord o pune deputatilor britanici este stabilizatorul permanent (back stop) pentru evitarea unei granite terestre intre Irlanda si Irlanda de Nord.
Nu exista nicio alternativa la acest stabilizator, spune UE, in van incercam sa-l ocolim si in van clasa politica britanica franeaza acum – ba chiar pune in pericol – intreaga relatie intre Londra si restul Europei ca si pacea din Irlanda de Nord, mai noteaza RFI.