MAE
Comunicate Externe

Comunicat MAE cu privire la declaratia presedintelui CE, Jose Manuel Barroso

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a emis un comunicat de presa prin care condamna modul inexact in care mass-media din Romania a preluat declaratiile presedintelui Comisiei Europene (CE), Jose Manuel Barroso, facute luni seara la un post privat de televiziune din Franta.

Va prezentam mai jos pozitia MAE.

Ministerul Afacerilor Externe constată cu regret modul inexact în care au fost preluate în presa din România declaraţiile de luni seară, 11 noiembrie, ale preşedintelui Comisiei Europene, José Manuel Durao Barroso, făcute la un post privat de televiziune din Franţa.

Preşedintele Barroso a reconfirmat, practic, poziţia de fond a Comisiei Europene cu privire la îndeplinirea în totalitate de către România (şi Bulgaria) a cerinţelor pentru aderarea la Spaţiul Schengen. Totodată, a deplâns amalgamul între aderarea României la spaţiul Schengen şi teme precum imigraţia, catastrofa de la Lampedusa sau mobilitatea lucrătorilor. A atenţionat, cu acest prilej, că aceste teme nu au legătură între ele şi riscă să alimenteze ascensiunea mişcărilor extremiste şi xenofobe, poziţie susţinută constant şi de România.

Ministerul Afacerilor Externe, înţelegând substanţa afirmaţiilor preşedintelui Barroso, îşi manifestă încrederea în ceea ce priveşte menţinerea şi pe mai departe a unei atitudini corecte şi imparţiale a Comisiei Europene faţă de subiectul aderării României la spaţiul Schengen. Aceasta, mai ales în contextul în care, mai mult decât niciodată, trebuie încurajată încrederea cetăţenilor din statele membre în regulile şi funcţionarea proiectului european.

Ministerul Afacerilor Externe reiterează faptul că România a îndeplinit în totalitate condiţiile pentru aderarea la spaţiul Schengen şi, prin urmare, se consideră îndreptăţită la adoptarea cât mai curând posibil a unei decizii care să consfinţească această realitate. Prin urmare, Ministerul Afacerilor Externe, alături de celelalte instituţii competente, va continua toate eforturile pentru îndeplinirea obiectivului de aderare la spaţiul Schengen.

 

 

Stiri pe aceeasi tema

Boris Johnson pune pe masa UE perspectiva unui Brexit fara acord: Ne oferiti rapid un tratat comercial sau iesim fara acord

Cristiana Petrariu Bota

Zeci de jurnalisti din Turcia au primit mandate de arestare

Cristiana Petrariu Bota

BREXIT. Donald Tusk, reactie la scrisoarea transmisa de premierul britanic Theresa May

Cristiana Petrariu Bota

Lasa un comentariu

Prin continuarea navigării pe hotweek.ro, confirmaţi că acceptaţi utliizarea fişierelor tip cookies sau tehnologii asemănătoare pentru a analiza traficul şi a vă propune funcţionalităţi sociale, conţinut şi eventuale publicităţi personalizate. Accept Mai mult