Conflict la nivel inalt intre Romania si Rusia. Rogozin, atac dur la adresa Romaniei dupa ce avionul in care se afla nu a primit accept sa survoleze spatiul aerian romanesc

Delia Ion
By Delia Ion iulie 28, 2017 17:14

Conflict la nivel inalt intre Romania si Rusia. Rogozin, atac dur la adresa Romaniei dupa ce avionul in care se afla nu a primit accept sa survoleze spatiul aerian romanesc

Conflict la nivel inalt intre Romania si Rusia. Romania a interzis survolarea spatiului sau aerian pentru avionul in care se afla vicepremierul rus Dmitri Rogozin. Aeronava a survolat spatiul Ungariei timp de mai multe minute, iar potrivit unor surse, avionul a cerut din nou persmisiunea de a intra in spatiul aerian romanesc. Dupa ce i s-a refuzat sa intre in spatiul aerian romanesc, Dmitri Rogozin a atacat foarte dur Romania, afirmand: “Asteptati-va la un raspuns, nenorocitilor!”. Apoi, Rogozin a spus ca Romania a pus in pericol vietile pasagerilor. 

De precizat ca Dmitri Rogozin a folosit un avion civil pentru a ajunge la Chisinau, desi stia ca nu are permisiunea de a intra in spatiul aerian al Uniunii Europene. Rogozin a afirmat ca in avion se aflau copii care au avut de suferit de pe urma refuzului Romaniei de a oferi drept de survol asupra spatiului aerian. Rogozin ar fi ramas la Minsk, potrivit unor surse.

Fostul ministru de Externe Cristian Diaconescu considera ca autoritatile romane au luat o decizie corecta. “Romania si-a indeplinit corect obligatiile, interdictia vizeaza orice fel de drept de calatorie. Si-a asumat responsabilitatea de a face o calatorie in spatiul european, evident stia si consecintele. Am inteles ca si in Ungaria, vicepremierul Rogozin nu a primit drept de aterizare. O reactie virulenta este exact ce se asteapta dl Rogozin. Cel care a provocat aceasta problema, desi ar fi trebuit sa cunosca procedurile aplicate persoanelor declarate indezirabile, este chiar dl Rogozin. Dansul are alura personajului care incearca sa creeze probleme in Europa. Nu se va intampla nimic”, a spus Cristian Diaconescu.

Site-ul specializat FlightRadar precizează, pe contul sau de Twitter, ca “aeronava S7 cu zborul #S7157 de la Moscova la Chişinău, Moldova este blocată în apropierea graniței românești”. Într-o altă postare, cei de la FlightRadar scriu că nu au o confirmare, însă ”probabil s-a interzis intrarea deoarece în avion se afla vicepremierul rus Dmitri Rogozin”.

Ministerul român al Afacerilor Externe a confirmat că autoritățile de la București nu au fost de acord ca aeronava în care se afla vicepremierul rus Dmitri Rogozin să survoleze spațiul aerian național. Ulterior, aeronava oficialului rus a aterizat la Minsk, capitala Republicii Belarus, pentru realimentare, urmând să plece spre Moscova.

Reacţia lui Dmitri Rogozin ar fi fost următoarea: “Autoritățile române au pus în pericol viața pasagerilor, femei și copii. Așteptați-vă la un răspuns, nenorociților”.

Anterior bloggerii de la Runway 08, au scris că oficialul rus ar avea doar două opțiuni. Una dintre companiile rusești, fie S7 Airlines/ Globus Airlines sau Aeroflot, care trebuie să ocolească spațiul aerian al Ucrainei și să tranziteze România sau o companie din Republica Moldova, fie AirMoldova sau FLY ONE, care să tranziteze spațiul aerian al Ucrainei.

Rogozin voia să participe, în Transnistria, la evenimentele organizate cu ocazia împlinirii a 25 de ani de la începutul operațiunii de menținere a păcii”pe Nistru. La Chișinău, Rogozin era așteptat, în fața aeroportului, de un grup de demonstranți care protestează față de prezența sa în Basarabia. Dmitri Rogozin este cunoscut ca un politician excentric, în gesturi și declarații, fiind vârful de lance al propagandei rusești. El nu se află nici la prima sfidare la adresa României, având în vedere că în decembrie anul trecut, vicepremierul Rusieia traversat spaţiul aerian al României, la bordul unei aeronave Aeroflot, cu destinaţia Chişinău.

În mai 2014, Dmitri Rogozin a fost inclus pe lista cu sancțiuni vizând oficialii rusi, impuse de UE ca răspuns la anexarea Crimeei de catre Rusia. Printre sancțiunile adoptate se numără și interzicerea tranzitării spațiului aerian al țărilor membre.

loading...
loading...

Comentarii

Nu sunt comentarii!

Fii primul care adauga unul.