BREXIT – Institutiile europene au inceput vineri seara retragerea drapelelor britanice, primul fiind cel de la sediul Consiliului European, la Bruxelles, transmit agentiile de presa internationale.
Doi oficiali au avut nevoie de mai putin de un minut sa dea jos drapelul britanic Union Jack din sirul de steaguri ale statelor membre UE inaltate la intrarea in Consiliul European.
Cei doi l-au indoit de doua ori in forma unui dreptunghi si apoi au intrat pe o usa fara sa comenteze, potrivit relatarii corespondentului Reuters.
Pana la ora oficiala a Brexitului, 23:00 GMT, drapelele britanice vor fi retrase si de la sediile celorlalte institutii europene, inclusiv cele de la sediile Parlamentului European din Bruxelles si Strasbourg.
Iti recomandam: Marea Britanie, marea despartire de UE! Intre veselie si tristete, Londra ramane o capitala europeana doar pe harta