Constanta intra in scenariul rosu, pentru prima data orasul are cele mai multe cazuri de infectari dupa Bucuresti
Breaking News

Constanta intra in scenariul rosu, pentru prima data orasul are cele mai multe cazuri de infectari dupa Bucuresti

Municipiul Constanta intra in scenariul rosu, dupa ce rata de infectare a atins 3,50 la mia de locuitori. Pentru prima data de la inceputul pandemiei de coronavirus, orasul Constanta inregistreaza cele mai multe cazuri de infectari dupa Bucuresti.

In aceasta situatie, autoritatile locale informeaza populatia ca masurile de protectie sanitara, corespunzatoare scenariului rosu, intra in vigoare, deindata, prin efectul legii.

Municipiul Constanta a anuntat ca inregistreaza 375 de cazuri de COVID-19 intr-o singura zi. Conform prefectului de Constanta, Silviu Cosa, Comitetul Judetean pentru Situatii de Urgenta este cel care va constata depasirea pragului de 3/1.000 locuitori.

Masurile restrictive vor intra in vigoare de indata prin efectul legii

Masca obligatorie in toate spatiile inchise si deschise, inchiderea restaurantelor si cafenelelor la interior, inchiderea salilor de jocuri de noroc, suspendarea activitatilor cultural artistice, in teatre, cinematgrafe. Pentru luarea unei decizii privind desfasurarea cursurilor scolare este insa nevoie de o analiza epidemiologica a DSP Constanta.

Pana la finalizarea analizei, cursurile scolare din Constanta se vor desfasura, in continuare, dupa scenariul 2 de functionare, cu exceptia celor care deja se afla in scenariul 3, ca urmare a cazurilor de infectare cu virusul SARS-CoV-2.

Important este, insa, ca populatia sa constientizeze gravitatea situatiei si sa respecte intocmai masurile de protectie sanitara, transmite prefectul Silviu Cosa.

Informarea DSP Constanta

Directia de Sanatate Publica a transmis, luni, o informare catre Prefectura Constanta, in care anunta ca rata incidentei cumulate a cazurilor in ultimele 14 zile, in municipiul Constanta, a ajuns la 3,5.

Astfel, in municipiul Constanta, sunt, in prezent, 1.096 de cazuri confirmate, cele mai multe din intreg judetul. O incidenta mare este si in comuna Cogealac – 2,15, cu 12 cazuri pana acum. In orasul Eforie, incidenta a ajuns la 2.07, fiind inregistrate 23 de cazuri. La Medgidia, sunt 80 de cazuri confirmate si incidenta a ajuns la 1,79.

De asemenea, incidenta cazurilor in municipiul Constanta este calculata fara 39 de persoane confirmate. Este vorba despre 13 cazuri la Spitalul Clinic Judetean de Urgenta “Sfantul Apostol Andrei”, 13 cazuri la Academia Hagi, sapte cazuri la DGASPC Constanta si sase cazuri la Centrul de Ingrijiri Cristina. “A fost depasit pragul de 3 la mia de locuitori, dar nu consideram oportuna carantinarea zonala”, transmite conducerea DSP Constanta.

Totusi, DSP propune ca activitatea operatorilor economici baruri, restaurant, terase, sa se desfasoare in interiorul cladirilor cu maximum 30% din capacitatea spatiului, intre orele 6.00 si 23.00.

Articole asemănătoare

Inflatia trebuie scazuta pentru ca indicele ROBOR sa nu ajunga la 4%, considera Mugur Isarescu

Ioana Badulescu

SALARII. Ministrul Muncii: Salariile bugetarilor vor creste, in fiecare an, cu 25% din diferenta dintre salariul pe care urmeaza sa il aiba in 2022 si cel din prezent

Ioana Badulescu

OUG privind modificarea Codului Fiscal va primi unda verde de la Guvern in sedinta de miercuri

Ioana Badulescu