Caz socant in Bucuresti. Contabila de la Scoala 96 din Bucuresti a făcut infarct şi a murit ulterior la spital, miercuri, după ce asistase la percheziţii făcute de procurori ai Parchetului Bucureşti la unitatea de învăţământ, transmit surse judiciare citate de Mediafax.
Procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti au mers, miercuri dimineata, pentru a face verificări şi pentru a ridica documente de la Şcoala nr. 96 din Capitală.
La controlul procurorilor a fost prezentă şi contabila unităţii de învăţământ care, în timp ce asista la verificări, a început să se simtă rău. La faţa locului s-a solicitat imediat o ambulanţă iar femeia a fost transportată la un spital de urgenţă, unde a decedat.
“Doamna contabil avea probleme medicale vechi, era cardiacă. La spital au pierdut-o”, a declarat o angajată a unităţii de învăţământ pentru Mediafax.
Potrivit surselor citate, verificările de la Şcoala nr.96 au fost făcute în cadrul unui dosar în care se cercetează activitatea celor de la Direcţia de Tineret şi Sport a Municipiului Bucureşti, cazul fiind în fază de început.