Razvan Burleranu, noul presedinte al Federatiei Romane de Fotbal, incearca, in aceste zile, sa dea mai multe lovituri de imagine.
Dupa negocierile purtate cu Radu Stefan, fundas la formatia Lazio Roma, pentru revenirea acestuia la echipa nationala, Burleanu a avut o intalnire privata cu Cristian Chivu, fostul international roman, revenit, de scurt timp, in tara, dupa efectuarea unei operatii, in Statele Unite ale Americii.
Burleanu planuieste integrarea lui Chivu in actuala sa echipa de la Federatie insa, din informatiile parvenite din cercul de prieteni ai fotbalistului, planurile acestuia sunt cu totul altele.
In acest moment, conform apropiatilor, un post in sectorul administrativ al Federatiei nu reprezinta o prioritate pentru Cristi Chivu. Cap de lista este rezolvarea situatiei contractuale la Inter, amanunt pe care il cunosc si federalii: „El, din pacate, nu va mai putea juca fotbal, dar are niste bani de incasat de la Inter. Contractul sau cu italienii expira in vara si trebuie sa puna la punct anumite detalii financiare”.
Dupa ce isi va incheia socotelile cu Inter Milano, Chivu intentioneaza sa inceapa o cariera in impresariat si sa preia, alaturi de Pietro Chiodi, firma fratilor Becali. De altfel, Victor Becali este nasul de cununie al cuplului Cristian si Adelina Chivu si nasul de botez al copiilor celor doi, Natalia si Anastasia.
Jucatorul retras de la nationala in urma cu trei ani a inceput sa-si pregateasca terenul pentru noua meserie si i-a contactat pe aproape toti jucatorii aflati pana de curand sub tutela lui Ioan si Victor Becali. „S-a intalnit cu fotbalistii de la Dinamo, cu cei de la Steaua si le-a spus ca va veni alaturi de Pietro Chiodi din vara. Asta inseamna ca ideea implicarii la Federatie nu mai este valabila”, explica oamenii din anturajul celor doua formatii din Bucuresti.
Mai mult, Chivu s-a implicat si in disputa pe care Dinamo a avut-o recent cu un agent de jucatori in cazul lui Dorin Rotariu: „S-a interesat la oficialii lui Dinamo sa vada cum s-a ajuns la situatia asta, de a-l pierde pe Rotariu si ce poate fi facut pentru ca fotbalistul sa ajunga din nou sub contract cu firma fratilor Becali”.
intre Razvan Burleanu si Cristi Chivu exista o relatie de amicitie, cei doi cunoscandu-se in 2009, atunci cand bacauanul de 29 de ani era presedintele Federatiei de Minifotbal, iar fotbalistul era ambasadorul special al fotbalului amator.
Venirea lui Cristi Chivu in firma controlata pana nu demult de fratii Becali este data drept sigura si de oamenii de incredere ai celor doi fosti agenti. Mai multi jucatori fara impresar de la Dinamo au fost contactati recent de angajatii celor de la Becali Sport pentru a li se propune intalniri cu noii reprezentanti. „Li s-a spus ca in urmatoarele zile se vor intalni, daca vor, fie cu Pietro Chiodi, fie cu Cristi Chivu”, spun oamenii din cadrul clubului din stefan cel Mare. Pentru a putea profesa meseria de agent de jucatori, fostul international va sustine peste nici doua saptamani examenul pentru obtinerea licentei.