Cristian Diaconescu la RFI: Principala vulnerabilitate a acordului european privind migratia este implementarea
Politica

Cristian Diaconescu despre decizia de blocare a declaratiei UE: Orice pozitie a Romaniei trebuie sa aiba mandat de la presedinte

Fostul ministru de Externe, Cristian Diaconescu, a declarat, la Digi 24, ca o decizie de blocare a unei declarații la nivel european poate fi avizată de Guvern, dar are nevoie de mandat din partea președintelui. El a comentat astfel informația confirmată ulterior de MAE potrivit căreia România, Ungaria și Cehia au blocat adoptarea unei declarații comune a UE de condamnare a mutării ambasadelor din Israel de la Tel Aviv la Ierusalim.

”Orice fel de poziţie a României în legătură cu o decizie luată la nivelul Uniunii Europene se bazează pe un mandat. Acel mandat trebuie avizat de preşedintele României. Deci, în numele României nu poate vorbi oricine, oricând și pe orice fel de poziție”, a punctat fostul ministru de externe, Cristian Diaconescu.

El a explicat că într-o astfel de situație, mai ales având în vedere tema foarte sensibilă, se elaborează un mandat, se avizează de Guvern, dar se aprobă de președintele României. ”Dacă există o decizie de blocare, avem o problemă foarte serioasă de discuţie internă, pentru că trebuie văzut cine a luat-o, în ce formă a fost exprimată, de la ce nivel a fost exprimată şi dacă avea acordul intern”, a mai spus Cristian Diaconescu.

Iti recomandam si: Romania a blocat declaratia UE privind condamnarea mutarii ambasadei SUA la Ierusalim. Confirmarea vine de la MAE

El spune că vede multe declarații în spațiul public care sunt lipsite de profesionalism, în condițiile în care situația nu este clară nici în cazul statelor care și-au declarat intenția în mod formal de a-și muta ambasada. Cehia deschide un consulat onorific, iar Statele Unite nu exclud amplasarea acestei ambasade în Ierusalimul de Vest, ceea ce reprezintă o nuanță, pentru că ideea Ierusalim de Vest-Ierusalim de Est face parte din procesul de negociere cu două state.

”Discuțiile se poartă la cu totul alt nivel și cu totul alt palier, care, după părerea mea, se înțelege destul de puțin la București”, a punctat fostul șef al diplomației. „Nici Reprezentanța României la Bruxelles, nici ministrul de externe cu de la sine putere nu pot să adopte o decizie fără acordul președintelui, dacă se pune problema în termenii unei decizii politice a României în cadrul unor structuri ale UE, fie că este vorba de Consiliu Afaceri Generale, Consiliul Afaceri Externe sau chiar Consiliul general”, a repetat Cristian Diaconescu.

Stiri pe aceeasi tema

Elena Udrea a obtinut aprobarea de a parasi tara de la judecatorii Curtii de Apel Bucuresti

Ioana Badulescu

Basescu, in razboi cu Rares Bogdan. Fostul presedinte a facut unele dezvaluiri despre emisiunea de la Realitatea TV

Cristiana Petrariu Bota

Cristoiu sustine ca Dacian Ciolos va intra in PNL, partid din care vor pleca multi lideri

Cristiana Petrariu Bota

Lasa un comentariu

Prin continuarea navigării pe hotweek.ro, confirmaţi că acceptaţi utliizarea fişierelor tip cookies sau tehnologii asemănătoare pentru a analiza traficul şi a vă propune funcţionalităţi sociale, conţinut şi eventuale publicităţi personalizate. Accept Mai mult