1.5 C
România
24 noiembrie 2020
Politica

Cristian Tudor Popescu: Liviu Dragnea nu are inlocuitor in PSD. Nu-i va cere nimeni demisia

Editorialistul Cristian Tudor Popescu a declarat vineri, la Digi 24, ca decizia de condamnare cu suspendare a lui Liviu Dragnea va fi prezentata ca un act de eroism in lupta cu Traian Basescu. Totodata, CTP a subliniat ca nici Victor Ponta si nici altcineva nu-i va cere demisia din PSD, mai ales ca Liviu Dragnea nu are inlocuitor in acest moment, in conditiile in care acesta este un factor care mentine coeziunea in aparatul din teritoriu. 

Amintim ca Liviu Dragnea a fost condamnat de Inalta Curte la un an de inchisoare cu suspendare in dosarul „Referendumul”.

„Nici Victor Ponta nici nimeni altcineva nu-i va cere demisia”, a spus Cristian Tudor Popescu.

„Această primă sentință nu are mare efect. Domnul Dragnea nu va vizita arestul, deocamdată, să vedem evoluțiile în continuare”, a continuat CTP, aratand insa ca „in PSD această sentință nu influențează imaginea lui Liviu Dragnea, va fi prezentată ca un act de eroism în lupta cu Băsescu, în 2012, a domnului Dragnea, care a căzut victimă devotamentului său pentru partid”.

Iti recomandam si: Liviu Dragnea, condamnat la 1 an de inchisoare cu suspendare. Este asteptat sa-si dea demisia din functia de ministru

Cristian Tudor Popescu a mai spus că sentința are importanță în ceea ce privește referendumul din 2012.

„Înalta Curte afirmă că acolo s-au produs fraude. S-a produs încălcarea secretului votului, ceea ce schimbă perspectiva în legătură cu ce s-a întâmplat atunci”, a menționat jurnalistul.

„Nici Victor Ponta nici nimeni altcineva nu-i va cere demisia”, a mai spus Cristian Tudor Popescu.

Întrebat dacă Victor Ponta are vreo obligație morală în privința acestei condamnări, jurnalistul a spus că „evident că da”, dar că nu-și va respecta aceste obligații.

„Credeți că-și va da demisia domnul Ponta? Nici vorbă de așa ceva. Plecarea lui Liviu Dragnea din numărul 2 în PSD, funcție administrativă foarte puternică, strâns legată de aparatul din teritoriu, nu este câtuși de puțin un avantaj pentru PSD. Dragnea este un factor extrem de puternic în menținerea coeziunii aparatului din teritoriu. Nu e simplu să înlocuiești un om cu asemenea experiență, de tot soiul, în manevrele din teritoriu într-un partid ca PSD. Și nu are înlocuitor. Mai degrabă asta e problema domnului Ponta, nu că-și va da dânsul demisia”, a spus Cristian Tudor Popescu.

Pe de altă parte, această condamnare nu ar putea fi exploatată de adversarii politici.

„Un an cu suspendare este practic nimic. Este o dojană din punct de vedere simbolic, imagistic”, a subliniat jurnalistul. El a mai spus că principala importanță a sentinței este confirmarea că un lider de asemenea rang a fost implicat în fraudarea referendumului.

Stiri pe aceeasi tema

Iulian Matache a depus juramantul in functia de ministru al Transporturilor. Vezi primele declaratii

Cristiana Petrariu Bota

Florin Jianu, primul ministru demisionar din Guvernul Grindeanu

Delia Ion

Presedintele Iohannis a acceptat-o pe Sevil Shhaideh

Cristiana Petrariu Bota

Lasa un comentariu

Prin continuarea navigării pe hotweek.ro, confirmaţi că acceptaţi utliizarea fişierelor tip cookies sau tehnologii asemănătoare pentru a analiza traficul şi a vă propune funcţionalităţi sociale, conţinut şi eventuale publicităţi personalizate. Accept Mai mult