Breaking News

Cristian Tudor Popescu: Stimati fani ai lui Maradona, vreti sa plang pentru un om care a murit eroic din pricina excesului de droguri?

Jurnalistul Cristian Tudor Popescu a comentat la Digi 24 moartea lui Diego Maradona. Inainte de comentariul sau la televiziunea citata, gazetarul a scris un articol despre Maradona, joi, care a starnit reactii acide pentru duritatea opiniilor la adresa legendarului fotbalist. Gazetarul a declarat, ieri, ca se astepta la astfel de reactii: „Stiu ca am de-a face iarasi cu antivaccinisti sau mai degraba cu oameni nevaccinati din punct de vedere mental, care nu sunt imuni la absurditate, la lipsa de logica, nu sunt imunizati”, a comentat CTP.

Am spus ca Diego Armando Maradona nu a fost un sportiv, nu a avut habar si nu a vrut sa stie ce inseamna spirit sportiv si am aratat de ce. Nu mai vorbesc de faptul ca se fac tot felul de afirmatii, ca a fost cel mai mare fotbalist al tuturor timpurilor. Si aici, sunt argumente, din nou, cifrice, pe loc, argumente tehnice. De ce? Pentru ca a castigat Cupa Mondialia in 1986? Pele Edson Arantes do Nascimento a castigat Cupa Mondiala de trei ori! 1958, 1962 si 1970. Eu am un alt fotbalist (preferat), Johan Cruyff, dar n-o sa spun acum de ce Johan Cruyff, e mult mai important pentru fotbal, pentru sport, pentru fotbal ca sport al creierului, cum spunea Cruyff, bun, lasam asta.

L-am auzit pe selectionerul nationalei spunand ca Maradona a fost mai mare decat Messi. Bun, asa putem sa credem fiecare ce vrem, dar sa luam cifrele. Ia sa vedem cifrele la club. Maradona a jucat la Barcelona si la Napoli. Hai sa ne uitam ce performante are Maradona, cate goluri a marcat, si ce performante are Messi la Barcelona! Este zdrobitor! Dar asta nu inseamna ca nu a fost un mare fotbalist. N-am negat lucrul acesta.

Vreti sa plang pentru un om care a murit eroic din pricina excesului dement de droguri? Se droga, potrivit declaratiei lui, stimati fani ai lui Maradona, se droga de duminica pana miercuri, asa spunea: am party-urile mele de cocaina de duminica pana miercuri, dup-aia ma duc sa joc fotbal la final de saptamana. Un om care a baut in nestire, care a mancat in nestire, care a fumat trabuc in nestire pana cand i-au crapat inima si creierul la 60 de ani! Vreti sa-l plang pentru asta?!”, a incheiat Cristin Tudor Popescu.

In opinia lui Tudor Popescu, nu poti sa consideri model un sportiv si sa intorci privirea atunci cand vine vorba de restul persoanei sale, de caracterul sau, de viata sa decat daca vrei sa te uiti la el doar ca la o legenda.

Legendele nu poarta pantofi, n-au chiloti, nu transpira. Legendele sunt legende. Legenda Maradona e in regula. Daca vorbim, insa, si de omul Maradona – si eu vorbesc ca un jurnalist -, acestea sunt faptele”, a spus Cristian Tudor Popescu.

Gazetarul nu e este de acord cu zicala „despre morti numai de bine”, deoarece – spune el – trebuie spus adevarul despre faptele sale, despre ce a facut bine si ce a facut rau.

Eu nu l-am insultat pe Maradona Diego Armando niciun moment. Am scris doar, eu nu sunt de acord – dati-mi voie sa am aceasta opinie – cu o zicere veche latineasca: De mortuis nil nisi bene (Despre morti, numai de bine). Mie mi se pare o prostie, dati-mi voie sa mi se para o prostie, cu toate ca e veche de mii de ani. Nu! Despre morti, ca si despre vii, se spune adevarul, se comunica faptele vietii sale, faptele, declaratiile, actiunile, ceea ce a facut si bine, si rau in acea viata. De ce despre morti numai de bine?” se intreaba gazetarul.

Am inceput, inca din titlu, prin a spune: „Un geniu cu mingea. Dar atat”. Nu sunt parerile mele, nu sunt insulte pe care i le aduc eu, sunt fapte, fac jurnalism cu fapte: a fost testat de trei ori, gasit pozitiv la droguri, a fost eliminat din echipa nationala a Argentinei inainte de meciul cu Romania, castigat cu 3-2 de Romania in 1994 pentru ca a fost gasit dopat in ultimul hal, cu cinci tipuri de efedrina. S-a drogat in toata perioada in care a jucat fotbal, din 1982, a intrat pe teren de nu stiu cate ori cu cocaina, cu efedrina si cu alte droguri in cap. A marcat un gol fals, un gol cu mana, recunoscut, fotografiat, se poate vedea in toata lumea, pe care nu l-a recunoscut niciodata, nu si-a cerut scuze, deci un lucru profund necinstit. Acest om a fost fotbalist, dar n-a fost sportiv. Spiritul sportiv i-a fost strain, n-a stiut ca inseamna asta. Astea sunt fapte. Faptul ca a vorbit despre propriii sai copii, despre trei dintre ei pe care initial a refuzat sa-i recunoasca, dintre copiii pe care i-a facut in serie a spus „sunt produsul banilor si greselilor”, sunt vorbele lui, nu sunt vorbele mele. Vreti sa plang pentru un om care a trisat continuu in sport? Eu nu pot” – a mai aratat Cristian Tudor Popescu la Digi 24.

Articole asemănătoare

Se plafoneaza preturile la energie, gaze, apa si carburanti, conform Ordonantei militare 4

Lucy Ionesco

Rudel Obreja, in arestul Capitalei pentru 30 de zile: Viata e un meci, plec in cantonament

Lucy Ionesco

Alegeri locale 2020 – Prezenta la vot la nivel national si in Bucuresti

Lucy Ionesco