CSM
Breaking News

CSM a sesizat Inspectia Judiciara pentru dispunerea unui control la parchete vizand protocolul cu SRI

Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a decis joi sesizarea Inspecţiei Judiciare pentru efectuarea unui control tematic la parchete, în care să se verifice modul în care a fost aplicat protocolul încheiat în 2009 între Parchetul General şi SRI. 

„Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a hotărât sesizarea Inspecţiei Judiciare în vederea efectuării unui control tematic la parchete, în temeiul articolului 74 din Legea nr. 317/2004, cu privire la modalitatea de aplicare a Protocolului încheiat în 2009 între Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Serviciul Român de Informaţii”, a hotărât Consiliul.

Decizia a fost luată cu 8 voturi pentru și 7 împotrivă.

Protocolul dintre SRI și Parchetul General semnat în 2009, desecretizat recent, conține o serie de prevederi care au stârnit controverse.

Printre cele mai discutabile puncte ale documentului se află „constituirea de echipe operative comune”, precum și faptul că Parchetul „comunică, în mod operativ, dar nu mai târziu de 60 de zile, modul de valorificare a informărilor sau sesizărilor primite de la Serviciu”.

Președintele Comisiei parlamentare pentru controlul activității SRI, Cladiu Manda, a explicat miercuri, după vizita Comisiei la sediul central al instituției, că Parchetul General a cerut în 2007 şi 2008 Serviciului să modifice un protocol mai vechi din 2005, iar în 2009 a fost semnată forma sa finală.

„Am înțeles că a existat o echipă formată din ofițeri ai SRI și există lista de ofițeri ai SRI. Nu ne-am uitat peste ea pentru că erau niște nume, dar oricând am putea să detaliem și o serie de procurori care au lucrat efectiv la acest protocol. A existat o variantă la nivelul anului 2007 și pe parcursul anului 2008 a existat schimb de adrese între SRI și Parchet privind diferite articole de protocol pe care să le propună spre modificare. Am și văzut o parte dintre acestea. E clar că le-am solicitat să le avem la o comisie spre o analiză în liniște în Comisie și a existat acea variantă finală”, a declarat Manda, la Parlament.

Stiri pe aceeasi tema

Incasarile si platile cash facute de persoanele fizice si firme, in limita unui plafon de 5.000 lei pe zi

Cristiana Petrariu Bota

Surse: Dancila ar fi venit cu numele noului sef al CNAS in plic, in timp ce ministrul Sanatatii avea alte propuneri

Ioana Badulescu

Alegeri parlamentare cruciale in Marea Britanie. Definitivarea Brexitului vs reapropierea de blocul european unitar

Delia Ion

Lasa un comentariu

Prin continuarea navigării pe hotweek.ro, confirmaţi că acceptaţi utliizarea fişierelor tip cookies sau tehnologii asemănătoare pentru a analiza traficul şi a vă propune funcţionalităţi sociale, conţinut şi eventuale publicităţi personalizate. Accept Mai mult