Cati romani traiesc in Marea Britanie, potrivit estimarilor ONS. Doar la Londra traiesc 100.000 de romani
Externe

Cum sa fii in legalitate in Marea Britanie in contextul Brexit-ului

Marea Britanie a demarat procesul de Brexit pe 29 martie, iar informarea trimisa la Bruxelles da startul celor doi ani de negocieri intre Marea Britanie si Uniunea Europeana. Pana atunci, cetatenii europeni din Regat vor trebui sa se asigure ca sunt in legalitate pe teritoriul acestei tari. Daca vei pleca din Marea Britanie si vei dori sa te reintorci, va trebui sa faci dovada ca este o diferenta intre tine si ceilalti cetateni europeni, respectiv ca ai locuit in Regat o perioada, altfel este posibil ca din 2019 sa nu mai poti intra in aceasta tara dupa bunul plac.

Potrivit ronews.co.uk, romanii din Marea Britanie trebuie sa faca dovada cu acte ca locuiesc in Regat. In primul rand, trebuie sa aplice pentru permise de rezidenta simpla, daca au mai putin de 5 ani in UK. Iar cei care nu au niciun document, primul lucru pe care trebuie sa il faca este sa aplice pentru orice fel de document si sa se inscrie la medicul de familie. Persoanele care au peste 5 ani in Regat, trebuie sa aplice pentru permisele de rezidenta permanenta.

Presedintele Centrului comunitar din Londra, Tommy Tomescu, a explicat ca in momentul in care vei pleca din Marea Britanie si vei dori sa te reintorci, va trebui sa faci dovada ca este o diferenta intre tine si ceilalti cetateni europeni.

Citeste pe ronews.co.uk detalii despre cum sa fii in legalitate in UK

Stiri pe aceeasi tema

Cod Rosu de vreme rea in Bulgaria, mai multe drumuri sunt inchise circulatiei rutiere

Ioana Badulescu

Marea Britanie a deportat mii de studenti din greseala. Unii dintre ei au fost retinuti de oficialii de la Biroul de Imigratie si si-au pierdut locurile de munca

Ioana Badulescu

Patru persoane au murit in Italia dupa ce s-au infectat cu coronavirus. Cu peste 200 de persoane infectate, Italia devine cel mai mare focar de coronavirus din Europa

Cristiana Petrariu Bota

Lasa un comentariu

Prin continuarea navigării pe hotweek.ro, confirmaţi că acceptaţi utliizarea fişierelor tip cookies sau tehnologii asemănătoare pentru a analiza traficul şi a vă propune funcţionalităţi sociale, conţinut şi eventuale publicităţi personalizate. Accept Mai mult