Economistul Daniel Daianu, fost ministru al finantelor intre anii 1997-1998, a facut pentru hotnews.ro o analiza a dezechilibrelor din mediul economic. Romania are o problema majora cu veniturile fiscale, atrage atentia Daniel Daianu, care completeaza ca aceasta problema nu este determinata strict de nivelul taxelor si impozitelor. Exista o cultura a non-platii, a mai adaugat Daianu.
Va prezentam mai jos spicuiri din analiza lui Daianu Daianu, publicata pe hotnews.ro.
Imi tot vin in minte intrebari cu care m-am intalnit in ultimul timp, de genul: de ce este gresit sa incercam sa stimulam prin orice mijloace cresterea economica, oare nu avem interesul sa reducem cat mai mult decalajele fata de tarile dezvoltate din Uniune, de ce este periculos sa impulsionam consumul acum, daca PIB-ul creste de ce ar creste datoria publica ca pondere in PIB, etc? Unii au si fixat o tinta de 5% rata de crestere a PIB-ului ca reper de judecare a politicii economice. Ce este sub acest nivel nu este optim, ce este peste este de salutat.
Este de inteles preocuparea fata de cresterea economica in conditiile in care economia autohtona resimte inca efectele crizei adanci, implozia din primii ani de dupa 2008. Dar o crestere sanatoasa nu se poate bizui pe factori efemeri, pe stimuli care pot induce dezechilibre majore. Ultimul deceniu ofera lectii privind relatia intre politica macroeconomica si mersul economiei, ce nu trebuie facut daca vrem sa evitam dezechilibre suparatoare. Necazurile din anii 2008-2009 nu pot fi puse pe seama numai a inghetarii pietelor financiare. Este suficient sa comparam Romania si tarile baltice cu Polonia si Cehia in acea perioada.
Mai jos decupez dintr-o analiza mai ampla incercand sa reliefez o “piesa” necesara in examinarea relatiei intre bugetul public si dinamica economiei.
Pretextul il ofera un text recent al lui Laurian Lungu, care judeca intentia de crestere masiva a salariilor in sectorul bugetar si care, cum fac si alti analisti, subliniaza impactul considerabil asupra bugetului public facand o paralela cu anii 2007-2009 (Hotnews, 20 august a.c); el considera insa ca influenta scaderii TVA la 19% asupra veniturilor fiscale ar fi mai putin primejdioasa decat s-ar crede oferind un grafic in sprijinul tezei aduse . Dar ce lasa in obscur acest grafic este relatia intre contextul general, combinatia de politici economice (policy-mix-ul) si mersul economiei. Fiindca, incasarile bugetului public depind de faza ciclului in care se afla economia; cand economia creste rapid si, mai cu seama, peste rata pe baza careia s-a construit bugetul public, veniturile fiscale tind sa creasca si invers, cand economia incetineste, intra in recesiune, veniturile fiscale se reduc ca procent din PIB. De pilda, cota unica a stimulat cererea interna incurajand creditarea bancara prin suplimentarea veniturilor; economia a crescut cu mult peste potential.
Romania are o problema majora cu veniturile fiscale, care nu este determinata strict de nivelul taxelor si impozitelor; exista o cultura a non-platii
Acest fapt a favorizat cresterea incasarilor fiscale ca pondere in PIB la peste 29% in 2006. Este o crestere care nu se poate pune strict pe seama conformarii mai bune a firmelor si cetatenilor in ce priveste plata taxelor si impozitelor. Cand economia a cazut in 2009 incasarile fiscale s-au diminuat ajungand la sub nivelul din 2004 ca procent din PIB. In ultimii ani, aceste incasari au oscilat in jur de 27,5% din PIB dupa o crestere la cca 28% in intervalul 2011-2012. Seria lunga de date arata ca Romania are o problema majora cu veniturile fiscale, care nu este determinata strict de nivelul taxelor si impozitelor; exista o cultura a non-platii, exprimata prin evaziune fiscal si evitare de plata (tax avoidance), care angreneaza firme mici si mari, inclusiv companii internationale (ce practica preturi de transfer).
Ciclurile pot fi relativ normale, cu suisuri si coborasuri, ce tin de inerenta miscare ondulatorie a economiei, sau pot fi puternic distorsionate, cu amplitudini mari. Se face distinctie intre ciclu economic si ciclu financiar, acesta din urma acoperind o perioada mai lunga de timp (10 pana la 15 ani), de crestere si apoi descrestere a creditarii (cum observa Kennteh Rogoff, Claudio Borio si experti ai Bancii de Reglmentari Internationale). Dificultatile economiei noastre in deceniul trecut rezulta dintr-o impletire a ‘ciclului financiar” in Europa cu masuri de politica economica interna ce au accentuat dezechilibre ale economiei. In analizele pe care le fac macroeconomistii (in banci centrale, ministere de finante, banci comerciale, in alte organisme publice, cum este Consiliu Fiscal la noi si in alte state din UE, in mediul academic, etc) se utilizeaza o metodologie unanim acceptata care distinge intre un PIB potential, ce exprima nivelul potential de valorificare a resurselor din economie la un moment dat si rata de crestere potentiala a economiei. In miscarea sa, economia poate depasi nivelul potential pentru un timp; poate si creste cu o rata efectiva peste cea potentiala. Cand se intampla ambele fenomene, dezechilibre nu au cum sa nu se amplifice. Ca evaluari privind PIB-ul potential si rata potentiala de crestere comporta imponderabile importante nu invalideaza eforturile de a le masura si utilitatea acestor concepte pentru operationalizarea politicilor macroeconomice.
Daca lucrurile se strica din cauza formarii unor dezechilibre mari oalele sparte sunt platite de toti si resimtite mai ales de cei cu venituri mici.
Stimularea consumului in sine nu ajuta mult din acest punct de vedere , oricat s-ar crede ca aceasta este forma de “vitaminizare” (am auzit si aceasta expresie) si de incurajare indirecta a ofertei/investitiilor; dimpotriva, poate aduce necazuri daca este facuta in mod nechibzuit. Curios este ca voci ce reclama incurajarea consumului se aud cand aceasta component a cererii agregate este vizibil in revenire. Cat sa fie incurajat avand in vedere nevoia de a proteja echilibrele macroeconomice? Este drept ca deficitele externe s-au corectat mult in anii recenti (nu in cele din urma prin scaderea dramatica a investitiilor), dar riscam sa ne ducem cu deficitul bugetar spre 4% din PIB, chiar mai mult. Este mai mult decat o anomalie sa cresti deficitele bugetare cand economia este in crestere, aproape de potential.
Mai este ceva de spus: nu incurajarea consumului poate rezolva dezechilibrul major in distributia PIB-ului in Romania; este vorba de ponderea de cca 31,5% a veniturilor cu munca in raport de ponderea veniturilor celor care detin active de capital (cca 55%), ce este unul dintre cele mai dezechilibrate raporturi din UE. Chiar daca tinem cont de profesiile liberale si ponderea agriculturii de subzistenta, de economia subterana, cifra indica o situatie iesita din comun. Iar argumente de genul, “relaxarea fiscala este ceruta de cercurile de afaceri” ignora un fapt: politica economica trebuie sa se faca in raport cu intereselor cat mai multor stake-holders, a cat mai multor cetateni. Daca lucrurile se strica din cauza formarii unor dezechilibre mari oalele sparte sunt platite de toti si resimtite mai ales de cei cu venituri mici.
Steroizii, deci, pot veni pe mai multe cai: prin masuri de politica economica pro-ciclice si din mediul extern –cum a fost creditarea accelerata practicata de banci in deceniul trecut. Pentru al doilea tip de steroizi, masuri macroprudentiale au rolul de preventie, desi nu au intotdeauna eficacitate in lipsa unei bune colaborari cu alte banci centrale. Politicile interne trebuie insa sa nu greseasca flagrant, prin alcatuire si dozaj, in stimularea agresiva a economiei, cu periclitarea echilibrelor. A mai mult decat dubla deficitul bugetar consolidat in conditiile in care economia tureaza aproape de potential – prin cresteri de cheltuieli permanente si diminuari de venituri permanente – nu are sens economic.
