Sport

Daniel Prodan a murit la numai 44 de ani. A facut infarct in casa din Voluntari

Daniel Prodan, unul dintre cei mai buni fotbalisti ai Romaniei, a murit, miercuri, la varsta de numai 44 de ani. Daniel Prodan a murit in urma unui infarct care s-a produs in casa din Voluntari, sub ochii sotiei sale. Prodan s-a născut în martie 1972, a fost cumparat de Steaua in 1993, apoi a jucat la Atletico Madrid, iar pentru echipa nationala a strans 54 de meciuri. Daniel Prodan a participat la Campionatul Mondial din 1994 si la Campionatul European din 1996.

Surse din familia lui Daniel Prodan, citate de Libertatea, au precizat ca Daniel Prodan se uita la televizor cand a suferit infarctul. Echipele de paramedici au intervenit timp de aproape 3 ore, insa fara succes. Lumea fotbalului romanesc este in doliu dupa decesul lui Didi Prodan, vedeti reactii mai jos.

„Se uita la televizor și s-a chirchit de durere. Nimic nu s-a mai putut face. Totul s-a întâmplat la ora 20:00. Echipele de descarcerare au intervenit timp de două-trei ore, dar nu s-a mai putut face nimic” au povestit membrii familiei pentru Libertatea.

Gabriel Torje a reactionat pe pagina sa de Facebook, unde a scris ca Prodan l-a sprijinit si l-a sfatuit in cariera, iar decesul sau i-a lasat un gol imens.

„Un om de la care am învățat multe, care prima data când am ajuns la echipa naționala m-a sprijinit și sfătuit cu tot ce era mai bun pentru a progresa in cariera mea,un om pe care nu l-am văzut niciodată suparat și care mereu zâmbea!!!Ai lăsat un gol imens in sufletele noastre!!!Dumnezeu sa te odihneasca in pace”, a scris Gabriel Torje.

Cristi Sapunaru a scris: „O veste tragica pentru fotbalul romanesc …. un om care a dat totul pentru fotbal ne paraseste prea devreme !! Odihneste-te in pace prieten drag…”.

La randul sau, Ana Maria Prodan a scris ca Didi Prodan nu va muri niciodata. „TU NU AI CUM SA MORI!!!!!!!! NICIODATA????! NOI TE IUBIM ENORM!!!! DUMNEZEU SA TE ODIHNEASCA DIDI PRODAN….”, a scris Prodanca.

Jurnalistul Dorin Chiotea a scris la randul sau un mesaj pe pagina sa de Facebook, prin care a explicat cum s-a petrecut tragedia.

„Daniel DIDI PRODAN A MURIT în urmă cu câteva ore ca urmare a unui infarct!!! Avea 44 de ani. Mi-a fost un mare prieten, iar sfârsitul său prematur de drum mă mâhnește profund. Este cea mai grea știre exclusivă pe care o dau în toată cariera mea.

Tragedia s-a petrecut în casa din Voluntari a fostului mare fundaș tricolor. Colapsul s-a petrecut sub ochii soției sale, Licinia, care la 19.57 a anunțat Salvarea.

Directorul SABIF, Alis Grasu, mi-a confirmat că: În 14 minute a ajuns la dânsul primul echipaj. Foarte rapid a venit și al doilea. Ambele mașini au dotari de ultimă generație și medici urgentiști experimentați, au încercat să-l resusciteze timp de trei ore. S-a încercat tot ce este posibil, din păcate inima sa a cedat”, a scris Dorin Chiotea.

Didi Prodan s-a născut în martie 1972 și a fost unul dintre cei mai importanți jucători români. Și-a început cariera la Olimpia Satu Mare, iar în 1993 a fost cumpărat de Steaua, unde a jucat 3 ani.

Atletico Madrid l-a transferat în 1996 și a jucat doi ani în capitala Spaniei. A mai evoluat la Rocar și la FC Național. Pentru națională a strâns 54 de meciuri și a participat la Campionatul Mondial de din 1994 și la Campionatul European din 1996.

Palmares:
Steaua: 5 titluri de campion, 2 Cupe ale României, 2 Supercupe ale României
Rangers: 2 titluri de campion, 2 Cupe ale Scoției, 1 Cupă a Ligii

Stiri pe aceeasi tema

TURNEUL CAMPIOANELOR 2015. Simona Halep vs Maria Sarapova

Cristiana Petrariu Bota

Horia Tecau si Jean Julien Rojer au castigat turneul de dublu de la Geneva

Delia Ion

FCSB – CS U Craiova 2-0 (1-0), in etapa a patra a turului play-off-ului Ligii 1

Delia Ion

Lasa un comentariu

Prin continuarea navigării pe hotweek.ro, confirmaţi că acceptaţi utliizarea fişierelor tip cookies sau tehnologii asemănătoare pentru a analiza traficul şi a vă propune funcţionalităţi sociale, conţinut şi eventuale publicităţi personalizate. Accept Mai mult