11.4 C
România
20 octombrie 2020
Politica

De ce nu vin migrantii in Romania? Explicatia oferita de presedintele Comisiei parlamentare privind controlul SIE

Faptul că România nu este în Schengen nu îi încurajează pe imigranți să vină momentan spre țara noastră, într-un timp previzibil, consideră președintele Comisiei parlamentare pentru controlul activității SIE, Mihăiță Calimente, în opinia căruia fluxul migrator, în această perioadă, va rămâne destul de ridicat, transmite Agerpres. 

„Ritmul migrației nu a scăzut și nici nu se întrevede, fiind chiar condiții de iarnă, ca fluxul să scadă pentru că se gândesc că la un moment dat Germania va spune stop și va închide granițele și atunci și cei care sunt pe drum vor să ajungă acolo și fluxul migrator, chiar dacă vremea se strică, va rămâne destul de ridicat”, a afirmat Calimente, la Parlament, la finalul unei întâlniri cu directorul SIE, Mihai-Răzvan Ungureanu.

Întrebat ce se întâmplă cu refugiații care ar fi trebuit să vină în România în luna noiembrie, el a spus că, din punctul său de vedere, aceștia nici nu vor veni prea curând, pentru că ”nu pot fi aduși cu forța”.

„S-a încercat identificarea lor în Italia, dar nu s-a reușit pentru că acolo sunt liberi, nu sunt lagăre sau niște centre unde nu pot circula. După părerea mea, dar asta este o părere personală, nici nu vor veni prea curând, pentru că ei nu pot fi aduși cu forța. În mod sigur a pleca din țări cum sunt Italia și Grecia, care sunt în Spațiul Schengen, și a venit într-o țară care nu e în Spațiul Schengen — sunt oameni informați, sunt oameni care știu despre ce este vorba și probabil că nu doresc să vină în România”, a spus Calimente.

Comisia parlamentară comună pentru controlul activității SIE a avut marți o întâlnire cu directorul Serviciului de Informații Externe, Mihai-Răzvan Ungureanu, temele discutate fiind legate de situația din Siria și migranții.

„A fost o discuție interesantă în care ni s-au prezentat principalele elemente ale conflictului din Siria, în acest moment, și care sunt posibilele evoluții ale acestui conflict și, de asemenea, o evaluare în legătură cu posibila ajungere a rutelor de migrație spre România — lucru care nu a fost confirmat de cei de la Agenție. Există posibilitatea ca fluxurile migratorii să meargă către Europa Centrală și Europa Vestică pe rutele pe care le știm deja, iar condițiile geografice și faptul că nu suntem în Schengen nu îi încurajează pe migranți să vină momentan spre România, într-un timp previzibil. Pentru că atâta timp cât sunt deschise rutele care funcționează la ora actuală prin Balcani spre Europa Centrală și de Vest nu există nicio tentație de a veni spre România”, a arătat Calimente.

Stiri pe aceeasi tema

Ludovic Orban: Nu cred ca a existat dupa Revolutie atata prostie in guvern. Cum sa pui premier o profesoara de lucru manual

Ioana Badulescu

Presedintele Romaniei le-a cerut liderilor UE crearea unor coridoare umanitare pentru repatrierea romanilor blocati in strainatate

Cristiana Petrariu Bota

Codrin Scutaru: E trist ca la 66 de ani de la infiintarea Consiliului Europei, mai sunt politicieni care au discurs rasist

Cristiana Petrariu Bota

Lasa un comentariu

Prin continuarea navigării pe hotweek.ro, confirmaţi că acceptaţi utliizarea fişierelor tip cookies sau tehnologii asemănătoare pentru a analiza traficul şi a vă propune funcţionalităţi sociale, conţinut şi eventuale publicităţi personalizate. Accept Mai mult