Printre învăţămintele pe care le-am primit de la părinţii şi bunicii noştri dar la care realitatea zilelor noastre ne obligă să le trecem în categoria ideilor depăşite şi la care trebuie să renunţăm cât mai repede dacă nu vrem să pierdem pariul cu soarta, este şi maxima „ai carte-ai parte!”, scrie Serban Cionoff intr-un material publicat pe site-ul AM Press.
Nu zic ”ba”, a fost o vreme cand „a avea carte” reprezenta condiţia decisivă pentru a te afirma în societate şi pentru a te bucura de o poziţie pe măsura competenţei şi a capacităţii tale de a face lucruri folositoare semenilor tăi. Sigur, nimeni nu spune că , în urmă cu 30-40 de ani, a avea carte echivala, numaidecât şi cu a avea succes. Ne amintim- fără mare plăcere, desigur-de multe, dureros de multe, cazuri în care carnetul de partid era mai tare decât carnetul de note din liceu sau din facultate şi toate diplomele pe care cineva le avea la activ. Oricum, principiul era valabil pe hârtie şi nimănui nu i-a trecut prin minte să îl arunce la coşul „ideilor moarte”.
Iti recomandam si: PROPUNERE PENTRU FOAIA DE PARCURS A MCV de Serban Cionoff
Asta, însă, a fost o dată ca niciodată! Acum esenţialul în aprecierea persoanei nu mai este să dovedească un anumit nivel de instruire, ci doar să etaleze cât mai multă bogăţie, iar carnetul de cecuri a înlocuit, fără drept de apel, carnetul de partid. Ba chiar, pe alocuri, a devenit condiţia sine qua non pentru a avea un carnet de partid … mai cu dichis.
Astăzi, geaba îi mai învăţăm pe copii sau pe nepoţi vorba din bătrâni: „ai carte- ai parte”, de vreme ce , zilnic, ei văd cu progeniturile de baştani cu averi de provenienţă ultra-dubioasă vin la şcoală cu „gipanul” şi cu gardă de corp, pe când învăţătorul sau profesorul poartă acelaşi costum zile la rând şi trăieşte de la o lună la alta cu amărâta aia de leafă pe care o mult prea depăşită grilă de salarizare i-a plafonat-o la un ruşinos nivel. Cât despre pensiile cu care se aleg mai vârstnicii dascăli ai şcolii româneşti, iarăşi nu cred că mai e cazul să discutăm, de vreme de este încă în vigoare nenorocită lege a pensiilor adoptată după furtişag ordinar săvârşit, la Camera Deputaţilor, de către Roberta Anastase şi băieţii săi.
Aşa încât decât să îi învăţăm pe cei mai tineri prăfuita zicere despre „ai carte –ai parte”, mai cinstit ar fi să le-o spunem verde-n faţă: „Ai carte? N-ai parte!”.
Citeste aici si alte materiale semnate de Serban Cionoff