Fostul ministru de Finanțe, Ioana Petrescu, a declarat la RFI că declarația 600 nu poate fi eliminată, explicand ca „cei care spun acest lucru nu înțeleg Codul Fiscal și nu înțeleg cum funcționează aceste tipuri de declarații”. Precizarile fostului ministru de Finante vin dupa ce Liviu Dragnea a declarat ca termenul de depunere a declarației 600 va fi amanat, documentul putand fi chiar eliminat.
”Azi am avut o întâlnire cu doamna premier, colegii de la ALDE, cu ministrul Mişa, am discutat despre Declaraţia 600 şi am discutat să adopte OUG pentru amânarea termenului depunere, pentru a merge în perioada următoare până la desfiinţarea ei şi să găsească o soluţie pentru o modalitate civilizată ca aceşti contribuabili să fie asiguraţi”, a spus Dragnea, iar in cursul serii Ministerul e Finante a publicat ordonanta care amana termenul de depunere a Declaratiei 600. Acum, termenul de depunere al formularului va fi prelungit până la 1 martie.
Iti recomandam: DECLARATIA 600, termen de depunere amanat pana la 1 martie 2018. Dragnea a cerut Ministerului de Finante sa elimine formularul
Declarația 600 trebuie completată de cei care obțin venituri din activități independente mai mari de 22.800 de lei pe an.
Și fostul ministru de Finanțe Ioana Petrescu a declarat la RFI că declarația a fost modificată peste noapte și că s-a comunicat foarte prost pe această temă.
”Această măsură a fost făcută peste noapte și nu a fost comunicată corect, pentru că altfel majoritatea persoanelor care au venituri independente sunt avantajate pentru că, ele vor plăti, dacă au avut venituri peste 22.800 lei net anul trecut, în acest an vor plăti doar la nivelul salariului minim, deci asigurările de sănătate sunt plătite la nivelul salariului minim pe țară, iar cele la pensii, ei au de ales dacă vor să plătească la nivelul salariului minim sau un pic mai mult dacă doresc. În principiu, e de bine, dar a fost comunicat foarte prost”, a spus Ioana Petrescu.
Pe de altă parte, Liviu Dragnea a mai dat de înțeles că viitorul Guvern ar urma să caute soluții în perioada următoare pentru desfințarea formularului.
Fostul ministru de Finanțe, Ioana Petrescu, a declarat însă la RFI că declarația 600 nu poate fi eliminată. Motivul: cei care au venituri doar din activități independente nu mai pot fi asigurați.
”Nu ai cum să vii cu soluția de a elimina formularul 600. Atunci cum mai calculezi asigurările sociale pentru cei care au alte tipuri de venituri decât salarii? Cei care spun acest lucru nu înțeleg Codul Fiscal și nu înțeleg cum funcționează aceste tipuri de declarații și aceste tipuri de venituri”, a spus Ioana Petrescu.
Declarația 600 ar trebui completată de peste 210.000 de români care au obținut în anul fiscal precedent venituri din activități independente, din cedarea folosinței bunurilor, din activități agricole, silvicultură și piscicultură, ori din asocieri cu persoane juridice sau din investiții.