Deputatul Octavian Bot (ALDE) a murit, miercuri, dupa o lunga si grea suferinta, informeaza copresedintii ALDE Calin Popescu Tariceanu si Daniel Constantin intr-un comunicat de presa. Octavian Bot avea 64 de ani si a fost ales deputat in circumscriptia electorala nr. 42 Bucuresti, colegiul uninominal 8.
„Alianţa Liberalilor şi Democraţilor transmite sincere condoleanţe familiei deputatului Octavian Bot. Astăzi, după o lungă şi grea suferinţă, Octavian Bot a încetat din viaţă, la vârsta de 64 de ani. Suntem alături de familia lui Octavian Bot, care trece acum prin momente grele.
Deputatul Octavian Bot a luptat pentru ideile liberale şi a fost o persoană care şi-a adus contribuţia la construirea liberalismului şi a democraţiei în România. Suntem cu gândul şi cu sufletul alături de cei care au avut privilegiul să-l cunoască. Dumnezeu să îl odihnească!”, se arată în comunicatul semnat de Călin Popescu-Tăriceanu şi Daniel Constantin.