Dezbateri la Salonul International de Automobile Bucuresti - SIAB 2018
Economie

Dezbateri la Salonul International de Automobile Bucuresti – SIAB 2018

SALONUL INTERNATIONAL DE AUTOMOBILE BUCUREȘTI (SIAB), cel mai important eveniment din domeniul automobilelor organizat în România, are loc între 23 martie și 1 aprilie, la Centrul Expozițional Romexpo. SIAB este recunoscut de către Organizația Internațională a Constructorilor de Automobile (OICA), fiind listat în calendarul oficial al acesteia.

Pe durata Salonului Internațional de Automobile București – SIAB 2018 vor fi organizate mai multe conferințe la care sunt invitați să participe reprezentanţi ai Parlamentului și Guvernului României, ai autorităţilor de reglementare și de control, ai organizațiilor asociative din sectorul auto, ai instituţiilor financiare, ai producătorilor și importatorilor auto, dar si ai companiilor implicate în învățământul profesional.

Temele abordate în cadrul conferinţelor sunt următoarele:

– „Industria auto din România: impact economic și perspective”, 26 martie 2018: Industria auto din România, date statistice – producție, import, distribuție, servicii; Brexit: provocări și oportunități pentru industria auto; Orizont 2025: Perspectivele/transformările din industria auto estimate pentru următorii ani; Noi modele de afaceri în distribuția auto – on-line car-buying, car-sharing etc.

– „Necesarul de forță de muncă în industria auto”, 27 martie 2018: Oportunități și facilități ale cadrului legislativ privind învățământul profesional dual; Potențialul Camerelor de comerț în proiectarea și implementarea programelor de formare în sistem dual; Cele mai bune practici de formare profesională.

– „Programe naționale și locale orientate către reducerea poluării”, 28 martie 2018: Surse de finanțare – Rabla și Rabla Plus 2018; POR 2014-2020; Electro-mobilitate și combustibili alternativi, soluții pentru mobilitatea verde, Transporturi curate: reducerea emisiilor de CO2, utilizarea combustibililor alternativi în transport, Clean Mobility Package; Achiziții publice verzi/ecologice – legislația europeană și aplicarea în România, Directiva europeană referitoare la performanța energetică a clădirilor – obligativitatea numărului minim de locuri de parcare.

– „Aplicarea Regulamentului GDPR în sectorul auto”, 30 martie 2018: GDPR se aplică organizației mele și dacă da, cum? Care sunt principalele cerințe ale GDPR? Activitățile de marketing, în special cele on-line, sunt supuse prevederilor GDPR? Care sunt atribuțiile unui responsabil cu protecția datelor (DPO)?

La Conferințe sunt invitați să participe reprezentanţi ai Parlamentului și Guvernului României, ai autorităţilor de reglementare și de control, ai organizațiilor asociative din sectorul auto, ai instituţiilor financiare, ai producătorilor și importatorilor auto, ai companiilor din sectorul de piese de schimb și accesorii, ai furnizorilor de servicii conexe, ai companiilor de consultanță, ai companii implicate în organizarea învățământului profesional și dual și ai specialiștilor și mass-media.
Ne propunem să realizăm împreună o dezbatere interactivă, care să încerce să ofere soluții și să găsească răspunsuri la nevoile și problemele reale ale companiilor ce activează în industria auto.

SALONUL INTERNATIONAL DE AUTOMOBILE BUCUREȘTI (SIAB), cel mai important eveniment din domeniul automobilelor organizat în România, are loc între 23 martie și 1 aprilie, la Centrul Expozițional Romexpo. SIAB este recunoscut de către Organizația Internațională a Constructorilor de Automobile (OICA), fiind listat în calendarul oficial al acesteia.

Ediția din 2018 a SIAB va fi organizată de către Romexpo în colaborare cu Camera de Comerț și Industrie a României și în parteneriat cu Asociația Producătorilor și Importatorilor de Automobile (APIA).

La 11 ani distanța de la ediția precedentă, desfășurată în 2007, SIAB, evenimentul, emblemă al industriei auto din România, își asteapta vizitatorii în noile spații expozitionale Romexpo, pavilioanele B1, B2 si B3, care beneficiaza de dotări și facilitati de nivel internațional.

Cu o suprafață totală de 27.000 mp, noile pavilioane se transformă cu ocazia SIAB 2018, într-un spațiu modern si versatil.

SIAB 2018 își propune să acopere toate subdomeniile industriei auto, astfel încât să ofere publicului specialist cât mai multe perspective la zi ale pieței de profil. De la producători și importatori de autoturisme, autovehicule comerciale ușoare, vehicule speciale, autovehicule cu două sau trei roți, trailere, până la componente și accesorii pentru autovehicule, distribuitori de produse si concepte noi pentru E-mobility si furnizori de servicii auto, toți sunt
invitați să expună în cadrul SIAB 2018, pentru a garanta publicului un eveniment auto de anvergură internațională. Așadar, “spectacolul auto” se adresează atât specialiștilor din industrie și profesioniștilor de pe piață, cât și publicului larg sau pasionaților din domeniul auto.

Stiri pe aceeasi tema

Ce persoane nu vor mai plati contributiile la pensii (CAS) si sanatate (CASS)

Ioana Badulescu

Apartamentele lui Robert Negoita, vandute de ANAF la licitatie la jumatate de pret

Cristiana Petrariu Bota

Programul Prima Masina a primit bani de la Guvern pentru a continua si in 2017

Cristiana Petrariu Bota

Lasa un comentariu

Prin continuarea navigării pe hotweek.ro, confirmaţi că acceptaţi utliizarea fişierelor tip cookies sau tehnologii asemănătoare pentru a analiza traficul şi a vă propune funcţionalităţi sociale, conţinut şi eventuale publicităţi personalizate. Accept Mai mult