DIICOT cerceteaza Abdicarea Regelui Mihai din 30 Decembrie 1947
Social

DIICOT cerceteaza Abdicarea Regelui Mihai din 30 Decembrie 1947

Procurorii cercetează Abdicarea Regelui Mihai, din 30 Decembrie 1947. La sesizarea Mișcării pentru Regat și Coroană, DIICOT cerceteză falsul istoric și juridic comis la 30 decembrie 1947, care a avut ca rezultat răsturnarea ordinii constituționale în Regatul României și desființarea statului de drept. Scopul este restabilirea ordinii legale și constituționale legitime, relateaza Evenimentul Zilei.

Anul trecut, istoricul Marius Oprea declara pentru DC NEWS în ceea ce privește sesizarea pe care Mișcarea pentru Regat și Coroană a depus-o:

„Mai întâi a fost actul de abdicare al Regelui care a fost un act forțat. Chiar și prin conținut el nu este un act legitim întrucât Regele nu putea abdica și în numele urmașilor săi așa cum e formularea în actul de abdicare. Am prezentat în plângerea depusă în legătură cu abdicarea că inclusiv Gheroghe Gheroghiu-Dej avea la el un pistolet, iar pe de altă parte Garda Regală fusese înlocuită cu soldați din divizia Tudor Vladimirescu care l-au dezarmat pe aghiotantul Regelui și nu l-au lăsat să intre alături de acesta în Palat. Pe de altă parte asupra Palatului fusese ațintită o baterie de tunuri. Acestea au fost condițiile în care s-a semnat așa zisa abdicare.

Dar abdicarea Regelui nu însemna și abolirea monarhiei. Aceasta s-a petrecut prin convocarea Adunării Deputaților în seara zilei de 30 decembrie 1947, după semnarea actului de abdicare. Aici sunt două probleme pe care le-am sesizat. Prima este legată de faptul că Camera Deputaților singură nu avea în atribuții schimbarea formei de guvernământ în România, din punct de vedere strict procedural.

Pe de altă parte, tot procedural, nu exista cvorum. Deputații erau în vacanță. S-au adunat foarte puțini, cei care erau prin București. Era o iarnă grea, nu au putut să-i adune pe deputați care au fost înlocuiți cu muncitori aduși de pe la uzine și care nu aveau niciun fel de împuternicire legală să voteze. Toate aceste fapte istorice, absolut verificabile, sunt consemnate în conținutul plângerii noastre legate de ilegalitatea instaurării Republicii în România”, explica istoricul Marius Oprea.

 

Stiri pe aceeasi tema

63 de morti in Colectiv? O emisiune de scandal face circ pe drama unui popor! REACTIA LUI RAED ARAFAT

Cristiana Petrariu Bota

MOS NICOLAE, CEL MAI POPULAR SFANT DIN CALENDAR. TRADITII SI OBICEIURI DE SF. NICOLAE

Cristiana Petrariu Bota

Miere autentica vs miere falsificata. Afla cum recunosti mierea de calitate!

Delia Ion

Lasa un comentariu

Prin continuarea navigării pe hotweek.ro, confirmaţi că acceptaţi utliizarea fişierelor tip cookies sau tehnologii asemănătoare pentru a analiza traficul şi a vă propune funcţionalităţi sociale, conţinut şi eventuale publicităţi personalizate. Accept Mai mult