Presedintele SUA, Donald Trump, a rostit marti seara Discursul Privind Starea Natiunii. Lista de realizari si bune intentii pe care a prezentat-o, conform traditiei acestei ceremonii solemne, de-a lungul celor 90 de minute ale alocutiunii, a fost primita cu neincredere si scepticism atat de opozitia Democrata cat si de un numar crescand de politicieni Republicani, care incep sa aiba indoieli in ce priveste eficienta politica si realismul presedintelui.
Au fost, pana foarte recent, Discursuri privind Starea Natiunii care contau, care aveau miez si credibilitate. Invocau, dupa tipic, nevoia de unitate intru realizarea unor obiective nationale ce transcend partizanatul si conturau, invariabil, viziunea unei Americi care, credincioasa valorilor sale fondatoare, era un reper si o speranta in lume.
Donald Trump a vrut, ca si anul trecut, sa ramana fidel traditiei retorice a acestor momente solemne, numai ca ii lipseste credibilitatea. Anchetat pe multiple fronturi, neimplicat in detaliile guvernarii, din ce in ce mai izolat si detasat de realitate, angajat in galcevi twitterare cvasi-zilnice cu adversari reali sau imaginari, ocupantul Casei Albe traieste pe taramul fictiunii narcisice.
„Un miracol economic se petrece in Statele Unite. Il pot opri doar razboaie prostesti, politicianism, sau ridicole investigatii partizane. Ori pace si legislatie, ori razboi si investigatie.///Putem depasi diferentele trecutului, vindeca ranile partizanatului, construi noi coalitii, fauri noi solutii. Decizia ne apartine. Avem de ales intre maretie si paralizie, rezultate sau rezistenta, viziune sau razbunare, progres incredibil sau distrugere fara sens. Astazi va cer sa alegeti maretia”, a punctat, intr-un moment bine regizat de noblete politica, presedintele care a ridicat partizanatul la rang de arta, profitand de servilismul Republicanilor din Legislativ si aritmetica implacabila a dominatiei acestora in Senat pentru a incerca sa-si impuna proiectele, intr-un caz recent si notoriu – Zidul de pe granita cu Mexicul – chiar cu pretul unui blocaj guvernamental record de 35 de zile care a dus la suferinta pentru cei direct afectati si la o scadere semnificativa a popularitatii sale ajunsa la 37%.
Nu s-a supus principiilor pe care le-a predicat in Discurs nici dupa ce Democratii, majoritari in Camera dupa victoria coplesitoare, de dimensiuni istorice, din noiembrie trecut, au refuzat sa aloce fondurile cerute. Nu a renuntat, si tine in continuare tara sub amenintarea starii de urgenta pentru a-si atinge obiectivul de a stavili o pretinsa, fantezista „invazie” de imigranti. Solutie in cautarea unei probleme.
A vorbit, cum se cuvine, despre realizarile de peste an, unele reale, altele deformate sau exagerate, toate intinate de propensitatea sa rasdovedita de a jongla cu statistici, de a impodobi adevarul, de a-si exagera meritele sau a le asuma pe ale altora.
„Am creat 5,3 milioane de noi locuri de munca, dintre care 600.000 in industria manufacturiera. Salariile cresc in cel mai rapid ritm din ultimele decenii, somajul e la cel mai scazut nivel din ultima jumatate de secol. Mai multi americani decat oricand in istoria tarii sunt astazi in campul muncii: 157 de milioane”.
Nu incape indoiala ca somajul este sub 4%, ca PIB-ul a crescut anul trecut intr-un ritm invidiabil, 3,4%, ca luna trecuta piata muncii s-a imbogatit cu inca 340.000 de posturi, asadar ca indicatorii macro-economici arata bine, dar intrebarea ramane, pentru analistii seriosi sau politicienii cu darul introspectiei si harul modestiei, in ce masura aceste statistici sunt un efect inertial al reformelor Obama, si, conex, in ce masura reforma fiscala trumpiana, razboaiele tarifare pe care le-a pornit, imprevizibilitatea politica pe care a cultivat-o, au incetinit de fapt, si vor incetini in continuare aceasta evolutie. Saptamana trecuta, directorul Biroului Parlamentar de Analiza Bugetara, Keith Hall a adus, cu prestigiul neutralitatii sale competente, o contributie importanta la aceasta conversatie.
„La sfarsitul lui 2019 datoria publica va reprezenta 78% din Produsul Intern Brut. Estimam ca va atinge 93% in zece ani si 150% in treizeci de ani. La nivelul sau cel mai inalt, indata dupa al Doilea Razboi Mondial, datoria a fost de numai 106% din PIB.///In acest an, efectul stimulativ al reformei fiscale se va atenua, ritmul cresterii economice va scadea si se va plasa, pe termen lung, sub nivelul mediei istorice. Anticipam o medie decenala de crestere a PIB-ului de 1,8% anual, insuficient de rapida pentru a reduce deficitul bugetar”.
Deficit bugetar care bate toate recordurile dar care, conform traditiei, nu a innegurat festivitatile retorice de ieri.
Festivitati retorice care au inclus obisnuitele proiecte consensuale – opere infrastructurale, eliminarea SIDEI pana-n 2030, campania anti-cancer, reducerea pretului medicamentelor pe reteta – si clasica lista, selectiva, de realizari in sfera politicii externe.
„Continuam efortul de pacificare a peninsulei coreene. Testele nucleare au incetat, iar in ultimele 15 luni n-a fost nici o lansare de racheta. Sunt absolut convins ca daca n-as fi fost ales presedinte am fi acum in razboi cu Coreea de Nord. Dar relatia mea cu presedintele Kim Jong-Un este buna, si ne vom intalni inca o data pe 27 si 28 februarie in Vietnam”.
Si pe aceasta tema auto-evaluarea este in marcant contrast cu opiniile liderilor serviciilor secrete, a caror expertiza (sprijinita de o investitie publica de ordinul zecilor de miliarde) presedintele o dispretuieste si o refuza.
„Kremlin-ul isi inteteste campania de dezbinare a institutiilor politice si securitare europene, de subminare a ordinii internationale postbelice. Ne asteptam ca Rusia sa continue razboiul informational impotriva democratiei, utilizand retelele de socializare pentru a incerca sa starneasca zazanie in societatile noastre. Evaluarile noastre actuale arata ca regimul nord-coreean va incerca sa-si pastreze capacitatea de a produce arme de distrugere masiva si probabil nu va renunta total la arsenalul sau nuclear, pe care-l considera vital pentru supravietuirea sa”, a precizat in marturie senatoriala Dan Coats, directorul Comunitatii Nationale de Informatii, mutand accente si adaugand o nota de sobru realism.
Crisparea in raport cu Uniunea Europeana, natura tranzactionala a relatiei cu NATO, afinitatea manifesta pentru Putin si alti autocrati, raman realitati ce umbresc prestatia prezidentiala, reputatia Americii.
„Politica externa a presedintelui, incoerenta, dezlanata si extrem de cinica, a subminat autoritatea si interesul national al Statelor Unite”, considera liderul minoritatii Democrate din Senat, Charles Schumer.
