Elon Musk a anuntat ca va lansa cea mai ieftina masina Tesla, care va costa doar 25.000 de dolari, complet autonoma, avand incorporata o baterie de ultima generatie. Noua masina electrica de la Tesla ar avea un pret de 25.000 de dolari, a precizat Musk, prezent la Tesla Battery Day.
CEO-ul companiei, Elon Musk, a declarat ca noile sale baterii „tabless” , precum si schimbarea materialelor din interiorul celulei, vor permite Tesla sa „injumatateasca” pretul pe kilowatt-ora, ceea ce va face ca masinile electrice sa aiba aproximativ la acelasi pret ca si motoarele cu combustie interna.
„Acesta a fost visul nostru dintotdeauna, sa facem masini electrice la preturi mici”, a declarat Elon Musk marti seara la evenimentul privind bateriile electrice, transmite BBC.
TESLA VA INJUMATATI PRETUL PE KILOWAT-ORA, A SPUS MUSK
Expertii prezic ca pretul va atinge 100 de dolari/kWh pana in 2023, dar Musk a spus ca Tesla va demara in trei ani un proces pentru a reduce acest pret.
Principala modalitate prin care se pot realiza masini electrice mai ieftine este inovarea la capitolul baterii – eficientizarea lor. Tesla anunta deja baterii care vor oferi de cinci ori mai multa energie, de sase ori mai multa putere si cu 16% mai multa autonomie de deplasare.
Un alt aspect priveste integrarea bateriilor in caroseria masinii, reducand astfel greutatea acumulatorilor.
Anuntul nu i-a incantat insa foarte mult pe actionarii Tesla, compania pierzand 50 de miliarde de dolari din valoarea afisata pe bursa.
Pachetele de baterii au un pret mediu de 10.000 – 12.000 de dolari, in functie de capacitatea lor. Preturile scazute ale bateriei ar putea fi cheia pentru a face masinile electrice mai accesibile. Din acest motiv, Tesla isi propune sa reduca costul pachetelor la mai putin de 6.000 de dolari.
Pretul mediu al masinilor electrice din Statele Unite a scazut, cel mai recent de la 64.300 de dolari in 2018 la 55.600 de dolari in 2019, o scadere de 13,4%. Si asta se datoreaza in principal modelului Tesla 3, dar pretul este inca ridicat in comparatie cu pretul mediu al unui vehicul obisnuit.
Modelul Tesla 3 ar fi trebuit sa fie prima masina a companiei pentru piata mai larga. Inca de la inceput, „planul” lui Musk – asa cum a fost expus chiar de el intr-o postare pe blog din 2006 – era sa construiasca o masina sport electrica pentru a convinge oamenii ca vehiculele electrice pot fi foarte bune si abordabile. La acea vreme, nu era tocmai o sarcina usoara.
Dar planul lui Musk de a obtine un model Tesla 3 de 35.000 de dolari nu s-a realizat niciodata. Astazi, Modelul 3 incepe de la 37.990 de dolari.
Nu este pentru prima data cand Musk prezice ca Tesla va reduce semnificativ costurile masinilor sale electrice. El a mai promis o masina de 25.000 de dolari in 2018, termenul de lansare pe piata fiind tot de 3 ani.
Dar, la Battery Day, Elon Musk a facut o noua predictie: 20 de milioane de masini pe an. Ar fi aproximativ de doua ori productia actuala de Toyota, GM sau Volkswagen.