Euro s-a apreciat brusc fata de dolar si yen dupa alegerile prezidentiale din Franta, dupa castigarea primului tur al alegerilor prezidentiale din Franta de catre Emmanuel Macron. Rezultatele par sa fi calmat, luni dimineata, pietele internationale, loneda euro apreciindu-se brusc, la primele ore, moneda unica fiind in crestere si fata de dolar si fata de yen.
La ora locala 06:20 in Tokyo (23:20 duminica la Paris) , moneda europeana valora 1.0880 de dolari in comparatie cu 1.0726 dolari, vineri. Acesta este cel mai ridicat nivel din noiembrie 2016, inregistrat la scurt timp dupa victoria lui Donald Trump in Statele Unite.
Fata de yenul japonez cursul a urcat la 120.02 yeni, fata de 117. Aceasta reactie a pietei arata ca se asteapta o victorie a pro-europeanului Emmanuel Macron in fata presedintei Frontului National (FN) care sustine renuntarea la euro.
Pietele bursiere din Asia au intrat, de asemenea, pe plus. Indicele Nikkei al bursei nipone, cea mai importanta din Asia, urca 1,34% la jumatatea sedintei de tranzactionare.
Indicele Kospi, al bursei de la Seul era in crestere cu 0,27%, iar bursa din Sydney urca cu 0,28%. Indicele MSCI care grupeaza toate bursele asiatice crestea cu 0,09%. Doar bursele de la Shanghai si Hong Kong erau pe minus, 1,1% si, respectiv, 0,2%, scrie Reuters.
Emmanuel Macron, un fost ministru al economiei in varsta de 39 de ani, a castigat primul tur al prezidentialelor de duminica sin Franta cu 23,55% fata de lidera Frontului National, Marine le Pen, in varsta de 48 de ani, care a obtinut 22,32%, potrivit rezultatelor partiale.
Pietele bursiere din Europa sunt asteptate, de asemenea, sa raspunda pozitiv luni.