24.5 C
România
1 octombrie 2022
Festivalul Internațional de Poezie se desfășoară între 12 și 18 septembrie la București
Life

Festivalul Internațional de Poezie se desfășoară între 12 și 18 septembrie la București

Toamna şi poezia fac casă bună, cel puţin la nivel de festivaluri. Cea de-a XI-a ediţie a Târgului Naţional al Cărţii de Poezie şi a XII-a ediţie a Festivalului Internaţional de Poezie Bucureşti (FIPB), care va include lecturi publice, proiecţii de filme, expoziţii de artă, recitaluri, spectacole de teatru, concerte, performance-uri şi programe experimentale de artă digitală, se vor desfăşura în perioada 12 – 18 septembrie.

Programul festivalului cuprinde lecturi publice susţinute de poeţi din Argentina, Brazilia, Bulgaria, Franţa, Georgia, Germania, Grecia, Italia, Letonia, Marea Britanie, Republica Moldova, Peru, Polonia, România, Serbia, Spania, Turcia şi Ungaria, transmite Muzeul Naţional al Literaturii Române.

Peste 85 de poeţi români din întreaga ţară şi peste 35 de poeţi din străinătate vor oferi o perspectivă de ansamblu asupra fenomenului poetic contemporan. Poeţi consacraţi la nivel naţional şi/sau internaţional vor fi prezenţi în cadrul festivalului, alături de poeţi debutanţi, pentru a crea un spaţiu de dialog între generaţii, culturi şi geografii literare diferite, realizând astfel o hartă cât mai extinsă a limbajului actual prin care poezia este redată la nivel global, anunţă organizatorii. Pe lângă lecturi publice, vor avea loc întâlniri cu editori şi traducători din Bulgaria, Italia şi Grecia şi vor fi vernisate trei expoziţii de artă plastică şi fotografie, care au ca temă diversitatea şi care iau pulsul actualităţii, punând în legătură arta şi literatura. Se vor proiecta două filme documentare (Distanţa dintre mine şi mine, despre poeta Nina Cassian, în regia Monei Nicoară, după o idee de Ada Solomon, şi Bukovina – Ţara Oamenilor Fagi, Ţara Unirii Adevărate, în regia lui Florin Kevorkian) şi vor fi organizate nouă concerte de muzică clasică, jazz şi folk, precum şi recitaluri ale unor actori români îndrăgiţi de public: Horaţiu Mălăele, Ioana Crăciunescu, Răzvan Vasilescu, Simona Măicănescu şi Marius Bodochi.

La ediţia din acest an au fost introduse evenimente noi, printre care cel mai important este Jeudi de la Francophonie, dedicat sărbătoririi poeziei, culturii şi valorilor francofoniei, a diversităţii şi bogăţiei pe care aceasta o oferă întregii lumi, eveniment realizat în parteneriat cu Agenţia Universitară a Francofoniei, Biroul Europa Centrală şi Orientală – AUF ECO, Grupul Ambasadelor, Delegaţiilor şi Instituţiilor Francofone din România – GADIF, Ambasada Franţei în România şi Institutul Francez.

Alte două elemente inedite ale acestei ediţii sunt serile dedicate celor mai bune volume de debut din ultimii doi ani, precum şi poeziei feministe.

În cadrul celei de-a XI-a ediţii a Târgului Naţional al Cărţii de Poezie vor fi invitate cele mai reprezentative edituri care publică poezie pentru a organiza lansări de carte şi dezbateri.

 

Related posts

Andreea Mantea o inlocuieste pe Adelina Pestritu la Wowbiz. Care a fost motivul schimbarii de la Kanal D?

Lucy Ionesco

Noaptea Lungă a Filmelor Scurte

Teodora Badescu

Messi a devenit tata din nou. Antonella Rocuzzo a nascut un baietel

Lucy Ionesco

Lasa un comentariu

Prin continuarea navigării pe hotweek.ro, confirmaţi că acceptaţi utliizarea fişierelor tip cookies sau tehnologii asemănătoare pentru a analiza traficul şi a vă propune funcţionalităţi sociale, conţinut şi eventuale publicităţi personalizate. Accept Mai mult