Știri locale

Fiica de 19 ani a unui afacerist din Pitesti, batuta si tunsa de tatal ei. Fata este eleva la Liceul Ion Barbu

Fiica de 19 ani a unui afacerist din Pitesti a fost batuta crunt si tunsa de tatal ei din cauza unor absente la scoala. Fata este eleva in clasa a XII-a la Liceul Ion Barbu din Pitesti si nu este pentru prima data cand primeste o astfel de „corectie” de la tatal ei. In anii trecuti, tatal, care este patronul unui restaurant din Pitesti, i-ar fi scos un dinte si i-ar fi spart capul. De joi, fata s-a refugiat la o prietena si a cerut ordin de restrictie.

„M-a batut pana seara”, a marturisit fiica omului de afaceri din Pitesti. Fata are peste 100 de absente si nu are media la matematica incheiata, acestea ar fi motivele pentru care tatal sau a batut-o.

Directorul Liceului „Ion Barbu”, Alexandru Ionescu, a afirmat că în momentul în care l-a sunat pe tatăl fetei să-i spună despre situația școlară a acesteia nu s-a gândit că ar putea reacționa violent.

Fiica afaceristului din Piteşti spune ca tatal ei a bătut-o şi a ras-o în cap din cauza unor note mici şi a unor absenţe. Tânăra de 19 ani spune că nu mai poate să iasă din casă din cauza vânătăilor şi poartă o perucă, care să-i acopere părul lipsă.

„Când eu am venit de la școală, a-nceput să mă bată, mă ținea de mâini și de picioare, mi-a tăiat părul cu cuțitul. Nu este prima dată când reacționează așa de urât. Eu vreau doar un ordin de protecție, să nu se mai apropie de mine”, a declarat tanara pentru Mediafax.

Tânăra a mers la un cabinet de avocatură și l-a dat în judecată pe tatăl ei, acuzându-l de violență în familie.

„Solicităm un ordin de proteție față de tatăl său și interzicerea dreptului acestuia de a se apropia la o distanță mai mică de 150 de metri și de a lua legătura cu ea telefonic. Solicităm și obligarea acestuia și a mamei la plata întreținerii, având în vedere că fata este încă în clasa XII-a”, a declarat pentru sursa citată avocata fetei, Ingrid Alexandrescu.
La rândul lor, cadrele didactice de la școala unde învață fata au declarat că au sesizat Poliția.

„Avea părul tăiat în unele locuri, a adus-o la școală să o umilească”, a spus Liliana Ionescu, diriginta fetei.

Articole asemănătoare

Un elev de la Liceul Dimitrie Gusti din Bucuresti s-a inecat in Dambovita

Lucy Ionesco

A murit Bogdan Ulmu, cunoscut regizor, scriitor si dramaturg din Iasi

Lucy Ionesco

Accident grav in Berzovia – Fizes, Caras – Severin. Un tren a lovit un TIR care transporta carne

Lucy Ionesco