Firmele care angajeaza elevi si studenti primesc ajutor financiar de la stat. Agentia Nationala pentru Ocuparea Fortei de Munca (ANOFM) informeaza ca statul acorda 250 de lei pe luna firmelor care angajeaza elevi si studenti in perioada vacantei, bani care vor fi acordati timp de doua luni din bugetul asigurarilor de somaj, pentru fiecare elev si student.
Pentru a primi ajutorul financiar de 250 de lei, firmele trebuie sa le incheie elevilor si studentilor contracte individuale de munca, pe o durata egala sau mai mica decat cea a vacantei. De precizat ca NU beneficiaza de ajutorul de stat firmele care angajeaza elevi si studenti inainte de inceperea vacantei.
Tot o conditie este si aceea ca elevii si studentii sa fie angajati in baza unui contract de munca temporar. In cazul tinerilor in varsta de pana la 18 ani, contractul individual de munca incheiat pentru 6 ore pe zi sau 30 de ore pe saptamana se considera contract cu norma intreaga.
Iti recomandam si: CODUL FISCAL 2016 A FOST MODIFICAT. Reducerea TVA si doua scutiri de impozit, printre noutati
Pentru a beneficia de acordarea stimulentului financiar, angajatorii trebuie sa incheie o conventie cu Agentia pentru Ocuparea Fortei de Munca de care apartin in termen de 30 de zile de la data angajarii elevilor si studentilor. Suma reprezentand stimulentul financiar se deduce de catre angajator din contributia de asigurari de somaj pe care acesta este obligat sa o plateasca lunar, potrivit legii.
Nu beneficiaza de ajutorul de stat firmele care angajeaza elevi si studenti inainte de inceperea vacantei. De asemenea, angajatorii care au primit stimulentul pentru o perioada de 60 de zile lucratoare intr-un an calendaristic nu mai pot primi cele doua milioane si jumatate de lei.