Social

FLORII 2015. Crestinii sarbatoresc Duminica Floriilor. Obiceiuri, traditii si superstitii

DUMINICA FLORIILOR. Cel dintai dintre praznicele imparatesti cu data schimbatoare, din cursul anului bisericesc, este Duminica Stalparilor sau a Floriilor, numita in popor si Floriile, cu o saptamana inainte de Pasti (duminica ultima din postul Pastilor). Este sarbatoarea care ne aminteste de intrarea triumfala a Domnului in Ierusalim, inainte de Patimi.

In vechime, Duminica Floriilor era inceputul saptamanii numite pe atunci a Pastilor. De aceea este numita si Duminica aspirantilor sau a candidatilor la botez, pentru ca in aceasta zi catehumenii mergeau cu totii, cu mare solemnitate, la episcop, spre a-i cere sa fie admisi la botez, iar acesta le dadea sa invete Simbolul credintei.

Se mai numea si Duminica gratierilor, pentru ca in cinstea ei imparatii acordau gratieri.

VEZI SI: MESAJE DE FLORII 2015. Cele mai frumoase mesaje si SMS-uri pe care sa le trimiti de Florii celor dragi

Dupa un obicei stravechi, mentionat chiar in secolul al IV-lea de catre pelerina Egeria si generalizat in toata Biserica crestina, se aduc in biserici ramuri de salcie care sunt binecuvantate si impartite credinciosilor, in amintirea ramurilor de finic si de maslin cu care multimile au intampinat pe Domnul la intrarea Sa triumfala in Ierusalim si pe care noi le purtam in maini ca semn al biruintei impotriva mortii, castigata de Domnul prin invierea lui Lazar, savarsita cu o zi mai inainte (Sambata Floriilor sau a lui Lazar) si apoi prin Invierea Sa insusi.

Atat in Bizant, cat si la curtile domnesti din Tarile Romanesti, sarbatoarea Floriilor se praznuia cu multa solemnitate. Luau parte imparatii cu demnitarii lor, carora li se imparteau faclii aprinse ca si la Pasti. In seara acestei duminici incep in biserici frumoasele slujbe ale deniilor din saptamana Sfintelor Patimi.

Obiceiuri in prag de florii

In Banat si Transilvania, in ajunul Floriilor, fetele mari aveau obiceiul de a pune oglinda, impreuna cu o camasa curata, sub un par altoit, trebuind neaparat ca, a doua zi de dimineata, la rasaritul soarelui sa le gaseasca acolo, oglinda fiind apoi intens folosita la farmecele de dragoste si sanatate.

Iti recomandam si: Cum va fi VREMEA de PASTE 2015 si de 1 MAI 2015

Femeile fac tot felul de bunatati la cuptor, si in special placinte, pe care le impart mai ales saracilor de pomana (Mosii de Florii), ca sa nu pateasca si ele cum a patit mama lui Lazar, care a murit de dor de placinte.
Sunt curatate si impodobite cu ramuri de salcam mormintele.
Se fac pomeni pentru odihna sufleteasca a celor morti.

Superstitii in jurul sarbatorii floriilor

In Duminica Floriilor, numita si a florilor, stalparilor sau a vlastarilor, s-ar fi umplut ciubarasul cu florile ce urmau a fi folosite la inflorirea oualor pentru Pasti.
Despre cel care se impartasea in Duminica Floriilor se spunea ca orice dorinta isi punea cand se apropie de preot, se implineste.
Despre cei care indrazneau sa se spele pe cap se credea ca vor albi ca pomii; uneori era voie sa te speli doar folosind apa descantata.
Despre vremea din ziua de Florii se crede ca se va repeta in prima zi de Pasti.
Despre urzici se spune ca infloresc nemaifiind bune de mancat.
Cine nu serbeaza ziua lui Lazar se umple de pistrui.
Vitele manaca cateva ramuri de salcie pentru a se inmulti si a fi sanatoase tot anul.
Iar pomii fructiferi sau butucii de vie sunt si ei la randul lor impodobiti pentru a da rod bogat si manos.
Acum se aerisesc hainele.
Aceasta sarbatoarea este si un prilej de petrecere pentru romani.

Obiceiuri pagane de Florii

In vreme de furtuna sa se puna pe foc muguri din salciile de la Florii, pentru a imprastia norii si grindina.
Cu ramurile de salcie, apicultorii inconjoara in ziua de Florii stupii, iar taranii, convinsi de efectul miraculos al acestor muguri, ii ingropa sub brazda.
Denumirea populara a sarbatorii vine de la zeita romana a florilor, Flora.

Dezlegare la peste

De Florii, crestinii sunt obisnuiti sa consume preparate din peste. Preotii spun insa ca aceasta practica ii vizeaza doar pe cei care s-au retinut de la cele de dulce. Doar pentru acestia Sfanta Biserica a randuit dezlegarea la peste. Pentru ceilalti insa, care pot manca peste oricand doresc, este doar o schimbare de meniu.

Celor care au fost botezati dupa numele unor flori sau se numesc Florin, Flori, Florica, Florea, Florian, Florentin, Florentina, Florenta, Florela, Floricica, Florina, le uram „La multi ani” .

Articole asemănătoare

In ultimul an s-au facut 24.000 de angajari noi la stat. Cele mai multe, in sectorul serviciilor de sanatate si asistenta sociala

Ioana Badulescu

Scriitorul Vasile Andru, cunoscut cu pseudonimul literar Vasile Andrucovici, a incetat din viata

Lucy Ionesco

Ponta a pus presiune pe inspectorii ANAF, sustine DNA

Lucy Ionesco