Florin Citu comenteaza la RFI intentia Guvernului de a majora salariul minim de la 1 noiembrie 2018, in loc de 1 ianuarie 2019. Liberalul nu este cu ideea diferentierii salariului minim, in functie de studiile superioare, asa cum planuieste Guvernul.
„Am vorbit si eu cu cativa antreprenori si mi-au spus ca este clar ca sunt impinsi la colt. Este o economie care se sufoca, n-are nici un fel de infrastructura, piata fortei de munca este ciudata, pentru ca romanii prefera sa munceasca in alta tara, pleaca de aici chiar si cu aceste promisiuni de cresteri de salarii, romanii prefera sa munceasca in alta tara, numai sa scape de PSD si antreprenorii spun ca nu o sa mai aiba bani pentru investitii, pentru a mari alte salarii. Trebuie sa intelegem ca atunci cand impui cresterea salariului minim, nu lovesti multinationalele, nu lovesti capitalul strain, lovesti capitalul romanesc, pentru ca cei mai multi oameni cu salariul minim sunt angajati de catre companiile mici si mijlocii din Romania”.
Senatorul PNL critica ideea diferentierii salariului minim, in functie de studiile superioare, asa cum planuieste Guvernul: „Mi se pare ciudat. Sa dai salariul minim unei persoane care are studii superioare… In primul rand, tu, ca persoana cu studii superioare, daca accepti sa lucrezi pe salariul minim, ai pierdut cinci ani din viata cu studii superioare. Trebuie sa terminam cu statul-dadaca. Statul nu trebuie sa fie o dadaca pentru toata lumea, noi trebuie sa fim responsabili pentru deciziile noastre si daca ai decis sa te duci cinci ani la facultate si apoi vrei sa lucrezi pe salariul minim, atunci problema este la tine, nu la restul societatii. Trebuie sa-i impulsionam pe oameni sa faca mai mult. Daca noi le crestem salariul minim celor cu studii superioare, ganditi-va in primul rand cum se iau studiile superioare in Romania, nu este o prima pentru cei cu studii superioare, este o subventie sa stea degeaba. Nu, noi vrem sa-i impulsionam pe oameni sa faca mai mult, sa mearga mai departe (…). Nu poti sa apari cu un salariu minim pentru cei cu studii superioare, aici mi se pare o prostie”.
Florin Citu considera ca salariul minim omoara motivatia individului: „Mai este ceva aici, salariul minim pentru cei cu 15 ani vechime. Este iarasi o problema pe care n-o inteleg. Daca dupa 15 ani esti tot la salariul minim, ar trebui sa te intrebi, noi ca cetateni trebuie sa ne intrebam ce facem noi cu viata noastra, nu trebuie sa asteptam de la stat sa ne spuna ce sa facem si cum sa ne dezvoltam, cum sa investim in noi (…). Aici apare problema cea mai mare cu acest salariu minim: omoara motivatia cetateanului roman, a individului roman, de a se dezvolta, de a vrea mai mult de la el, de a investi in el”.