Deputatul PSD, Florin Iordache, a declarat luni, la RFI, ca textul motiunii simple privind sanatatea va fi prezentat marti in Biroul Permanent. Deputatul social-democrat a mai subliniat ca s-au constatat in ultima perioada mai multe balbaieli la nivelul Ministerului Sanatatii, cu referire inclusiv la criza bebelusilor din Arges, Iordache aratand ca ar trebui in acest moment o evaluare a capacitatii spitalelor.
„Este un colectiv coordonat de fostul ministru Nicolae Bănicioiu, care lucrează la această moţiune. Probabil că în Biroul Permanent de mâine va fi prezentat textul acestei moţiuni”, a mentionat deputatul Florin Iordache.
„S-au constatat în ultima vreme mai multe bâlbâieli la nivelul Ministerului Sănătăţii, discutând nu numai de criza bebeluşilor din Argeş. Ar trebui în acest moment o evaluare a capacităţii spitalelor”, a adaugat social-democratul,la RFI.
PSD îi cere ministrului Patriciu Achimaş-Cadariu întărirea capacităţii de intervenţie a Ministerului Sănătăţii în situaţiile de sănătate publică şi reorganizarea sistemului, conform draft-ului moţiunii pe Sănătate, anunţată de Liviu Dragnea săptămâna trecută.
Moţiunea simplă pe Sănătate propusă de social-democraţi ar putea fi finalizată la începutul acestei săptămâni în Biroul Permanent Naţional al partidului. Demersul PSD a pornit de la situaţia bebeluşilor din Argeş, iar social-democraţii consideră că „modul total neprofesionist în care această criză gravă a fost gestionată trebuie să înceteze”.
Sursa foto: RFI