Fosta sotie a lui Andrei Gheorghe, marturii despre ultimele ore din viata jurnalistului: Am vorbit cu o seara inainte, era senin si impacat
Social

Fosta sotie a lui Andrei Gheorghe, marturii despre ultimele ore din viata: Am vorbit cu o seara inainte, era senin si impacat

Fosta soție a lui Andrei Gheorghe, Petruța Gheorghe, a dezvăluit, într-un interviu pentru Antena 3, că a vorbit cu jurnalistul cu o seară înainte să moară, când era „foarte senin și împăcat”. Amintim ca Andrei Gheorghe a fost găsit mort în casa sa, luni, iar sambata a fost incinerat, conform dorintei sale. 

Petruța Gheorghe a precizat că nu știa ca jurnalistul să fi avut probleme medicale, dar a precizat ca i-a lipsit medicina preventiva, respectiv controalele medicale anuale.

„Nu avea probleme medicale pe care să le fi știut sau pe care să le fi bănuit, în schimb, ce cred că i-a lipsit a fost medicina preventivă, adică, acele controale anuale.(…) Vorbeam în fiecare zi pe Facetime, să ne vedem. Am vorbit cu o seară înainte, se pregătea să vadă niște filme cu Măriuca, una dintre fetele noastre și era foarte senin și împăcat, era așa de o vreme. Liniștit. Mi-a și spus cu câteva zile înainte de…că se simte extraordinar de liniștit și de împăcat. S-a văzut cu prietenii noștri, Roman și Roxana, cei care au și galeria, care sunt extrem de apropiați și dragi nouă și s-a simțit foarte bine. M-am întors acasă și am vorbit pe Facetime și era foarte ok”, a relatat femeia.

Întrebată când s-a gândit că ar fi ceva în neregulă, femeia a răspuns: „Mi-e greu să rememorez asta. Când nu a răspuns la telefon și erau toate mașinile în garaj. El nu pleca niciodata fără mașină de acasă”.

Petruța Gheorghe a mai afirmat că dacă ar mai fi putut să îi spună ceva jurnalistului, i-ar fi zis că îl iubește.

Sursa foto: Unica

Articole asemănătoare

Un avion care zbura pe ruta Londra-Bangalore a aterizat de URGENTA pe Aeroportul Otopeni

Daniel Sumanu

Retinerea si arestarea lui Dan Sova a primit aviz favorabil

Corina Alexandru

Dragos Patraru, scos din sarite de atitudinea „imbecila” afisata de Anghel Iordanescu, de jucatori si de FRF: Mars, ma, mizeriilor!

Bogdan