Fostul manager al Spitalului Judetean Constanta, condamnat la 13 ani si 4 luni de inchisoare

Cristiana Petrariu Bota
By Cristiana Petrariu Bota decembrie 15, 2016 23:06

Fostul manager al Spitalului Judetean Constanta, condamnat la 13 ani si 4 luni de inchisoare

Fostul manager al Spitalului Judetean Constanta, Danut Capatana, a fost condamnat la 13 ani si 4 luni de inchisoare. Decizia data, joi, de Tribunalul Bucuresti nu este definitiva si vizeaza savarsirea de catre Danut Capatana a unei infractiuni de spalare de bani si a cinci infractiuni de luare de mita. 

Nu este singura condamnare pentru Danut Capatana. Acesta a mai fost condamnat la 4 ani si 4 luni inchisoare in august 2016, decizia fiind data de Tribunalul Constanta. In respectivul dosar, Danut Capatana este acuzat ca a fraudat un contract de concesiune a serviciului de productie, distributie si monitorizare a oxigenului medical din spital.

In august 2016, Danut Capatana a fost trimis in judecata de DNA alaturi de Constantin Virgil Ivan, director general al unei societati, precum si persoanele juridice SC Picus Consulting SRL (firma controlata de Danut Capatana) si SC Performance Profile SRL (fosta SC Rusmap Consulting SRL, avand ca actionar si administrator pe Danut Capatana).

Directia Nationala Anticoruptie (DNA) precizeaza ca, in perioada iulie 2009 – mai 2016, in calitate de manager al spitalului, Danut Capatana a pretins, de la mai multi reprezentanti de firme, sume de bani in cuantum de aproape 311.000 euro, 28.000 USD si peste 4,7 milioane lei, din care a primit in total aproape 198.000 euro, 28.000 USD si peste 4,7 milioane lei.

“Banii au fost primiti atat in mod direct, cat si prin intermediul SC Picus Consulting si patru firme off-shore detinute de inculpat sau de amici ai acestuia, in schimbul incheierii, derularii in bune conditii si platii la timp a facturilor aferente contractelor incheiate intre Spitalul Clinic Judetean de Urgenta Constanta cu acele societati. Aceste contracte vizau achizitia de servicii IT si ulterior de mentenanta IT, servicii medicale de medicina muncii destinate angajatilor spitalului, servicii medicale constand in analize de laborator. Sumele achitate cu titlu de mita au fost virate de reprezentantii societatilor care au incheiat contracte cu spitalul in conturile SC Picus Consulting si al firmelor off-shore, in baza unor contracte de prestari servicii de consultanta fictive”, arata procurorii DNA.

“Capatana si-a inceput activitatea infractionala imediat dupa numirea sa in functia de manager. Atunci, profitand de faptul ca, anterior, detinuse functia de manager la o societate cu activitate in domeniul medical, el a negociat cu directorul general al acelei societati, Virgil Ivan, mentinerea unui contract incheiat anterior intre firma si SC Picus Consulting, prin care Capatana isi incasa salariul aferent functiei de manager. In schimbul acestor sume de bani, Capatana se angaja ca vor fi achitate la timp facturile pe care spitalul le emitea catre aceasta firma si ca imaginea societatii va fi protejata pe plan local, in contextul in care inculpatul stia ca firma de servicii medicale dorea sa-si extinda activitatea in judetul Constanta”, mai precizeaza DNA.

Ulterior, in perioada 2010 – 2011, activitatea infractionala a lui Capatana s-a extins, el propunand colaboratorilor apropiati care detineau societati incheierea unor contracte de consultanta fictive cu anumite firme off-shore, in schimbul facilitarii incheierii/ mentinerii/ reinnoirii contractelor cu spitalul, platii la timp a facturilor si derularii fara incidente a acestora.

“Toate firmele de la care inculpatul a pretins si primit mita in prezentul dosar sunt firme cu care inculpatul colaborase anterior sau pe ai caror reprezentanti ii cunoscuse, asigurandu-se astfel ca riscul unui eventual denunt este minim, fapt confirmat de perioada lunga in care si-a derulat activitatea infractionala. Initial, inculpatul a incasat sumele reprezentand mita in conturile a doua firme de tip off-shore indicate de un prieten al sau, iar din 2011, el a incasat sumele reprezentand mita printr-o firma off-shore la care devenise actionar. La sfarsitul anului 2013, inculpatul a mai infiintat inca o firma off-shore prin intermediul unei persoane din familie. Ulterior, din banii primiti drept mita, o parte au fost virati catre SC Performance Profile, iar alta parte au fost retrasi, fiind folositi pentru achizitionarea a diverse bunuri si servicii (locuinte, excursii in strainatate)”, mai arata procurorii.

Contractele de consultanta incheiate de Capatana cu societatile care dadeau mita mascata erau similare, iar aceleasi rapoarte de consultanta intocmite in vederea justificarii sumelor de bani se livrau catre mai multe firme, mentioneaza DNA.

loading...
loading...

Comentarii

Nu sunt comentarii!

Fii primul care adauga unul.