FRANTA. Fenomenul fake-news vs vestele galbene. Mai multi raniti la protestele de la Paris, printre care si jurnalisti
Externe

FRANTA. Fenomenul fake-news vs vestele galbene. Mai multi raniti la protestele de la Paris, printre care si jurnalisti

In Franta, autoritatile au inceput sa cerceteze inmultirea conturilor false destinate sa amplifice, pe retelele sociale, protestele asa numitelor ”veste galbene”, anunta surse apropiate dosarului. Mai multe manifestari si ciocniri violente au avut loc in Paris, Bordeaux, Toulouse, Marsilia, Nisa si Grenoble. Baricade, incendieri, distrugerea unor vitrine de magazine si terase ale unor restaurante s-au numarat printre actiunile ”vestelor galbene”. In riposta, fortele de ordine au apelat la tunuri cu apa, gaze lacrimogene, au intervenit cu blindate si au blocat mai multe artere importante ale Parisului.

Mai multi jurnalisti au avut de suferit, unii fiind chiar raniti, in timpul protestelor ”vestelor galbene” la Paris, multi dintre ei fiind tinta unor dispozitive de tip ”flash-ball”, folosite de fortele de ordine, potrivit informatiilor difuzate de presa sau de retelele sociale.

Secretariatul general al apararii si securitatii nationale se ocupa de coordonarea verificarilor. Serviciile franceze sunt atente la manipularea informatiei, dar acum pare prea devreme sa se pronunte in legatura cu afirmatiile cotidianului britanic The Times care scrie ca sute de conturi false alimentate de Rusia cauta sa amplifice revolta ”vestelor galbene”, potrivit unei alte surse apropiate dosarului.

Potrivit publicatiei britanice, circa 200 de conturi de Twitter difuzeaza fotografii si inregistrari video ale unor persoane grav ranite de politie, presupuse ”veste galbene”, in timp ce imaginile prezinta evenimente fara nicio legatura cu manifestatiile care se desfasoara in Franta de mai multe saptamani.

Cat priveste protestul de sambata, peste o mie de persoane au fost retinute in Franta, iar la Paris, in urma ciocnirilor dintre protestatari si fortele de ordine, 55 de oameni au fost raniti. Dintre cei 55 de raniti de la Paris, trei fac parte din fortele de ordine.

Manifestari si ciocniri violente au avut loc in Paris, Bordeaux, Toulouse, Marsilia, Nisa si Grenoble. Baricade, incendieri, distrugerea unor vitrine de magazine si terase ale unor restaurante s-au numarat printre actiunile ”vestelor galbene”. In riposta, fortele de ordine au apelat la tunuri cu apa, gaze lacrimogene, au intervenit cu blindate si au blocat mai multe artere importante ale Parisului.

Prim-ministrul francez Edouard Philippe si ministrul de Interne, Christophe Castaner, s-au intalnit sambata de doua ori, in cadrul celulei de criza organizate la Ministerul de Interne privind manifestarile ce au purtat numele de ”Actul patru”. Fara a oferi prea multe detalii, Philippe a apreciat interventia fortelor de ordine drept una remarcabila. El a publicat mai tarziu un mesaj pe Twitter, alaturi de fotografii cu reprezentanti ai fortelor de ordine, scriind: ”Recunostinta, admiratie si sustinere”.

Protestatarii, scriu jurnalistii francezi, vorbesc deja despre o intalnire ”sambata viitoare”, insa ”depinde de ce va spune (presedintele) Macron”.

Mai multi jurnalisti au avut de suferit, unii fiind chiar raniti, in timpul protestelor ”vestelor galbene” la Paris, multi dintre ei fiind tinta unor dispozitive de tip ”flash-ball”, folosite de fortele de ordine, potrivit informatiilor difuzate de presa sau de retelele sociale.

Doi fotoreporteri de la cotidianul Le Parisien au fost atinsi de tiruri ale lansatoarelor ”flash-ball” pe Champs-Elysees, unul la gat, celalalt la genunchi, a relatat ziarul.

Un jurnalist al agentiei de presa audio A2PRL a relatat, aducand drept dovada o fotografie cu hematomul cu care s-a ales, ca un politist a tras in directia lui cu acelasi tip de lansator, in timp ce el avea la vedere legitimatia sa de presa.

Alti reporteri au afirmat la randul lor ca au fost atacati de persoane turbulente sau de manifestanti sambata in cursul mobilizarii ”vestelor galbene”, care s-a soldat cu confruntari violente in mai multe locuri ale capitalei franceze.

Mai multi jurnalisti s-au plans de asemenea ca echipamentele lor de protectie au fost confiscate de catre fortele de ordine, expunandu-i astfel unor riscuri de ordin fizic.

Pe mai multe strazi au fost folosite gaze lacrimogene, fapt care nu i-a impiedicat pe unii turisti sa iasa la plimbare, desi majoritatea punctelor turistice si comerciale sunt inchise. In mai multe orase franceze au loc manifestari similare, iar in Grenoble un lider al miscarii ”vestelor galbene” a fost retinut.

La Paris, baricade au fost instalate pe marile bulevarde, unde politia a intrat cu tunuri cu apa pentru a dispersa multimea. Zeci de persoane au ocupat strazi secundare, unde fortele de ordine au folosit, de asemenea, tunuri cu apa, dar si gaze lacrimogene.

Mai multi manifestanti au ingenunchiat in semn de protest fata de arestarile facute in orasul Mantes-la-Jolie, unii se plang ca fortele de ordine sunt atat de numeroase incat nu au loc sa protesteze, Place de l’Etoile va ramane inchisa toata ziua, iar accesul pe Champs-Elysées va putea fi facut din celelalte strazi adiacente.

Pe strada Rivoli, aproape de Place de la Concorde, magazinele sunt inchise, insa turistii se plimba printre ”vestele galbene” si fac fotografii.

Place de la Concorde, aflata la cateva sute de metri de palatul prezidential, de unde porneste Champs-Elysée, este inchisa complet. Bulevardul Haussmann este blocat de fortele de ordine. O multime in fata galeriilor Lafayette a fost blocata pe 50 de metri.

UPDATE: Tensiunea este in crestere in Paris, in apropiere de Champs-Elysées, unde fortele de ordine au folosit gaze lacrimogene impotriva manifestantilor din miscarea ”vestelor galbene”, adunati cu miile sa protesteze, cerand demisia presedintelui Emmanuel Macron. In jurul orei locale 10.25, fortele de ordine au lansate numeroase grenade lacrimogene in directia manifestantilor pentru a-i face sa se retraga, pe o strada perpendiculara pe Champs-Elysées, in apropiere de Arcul de Triumf. Unii protestatari au raspuns prin proiectile si petarde. Peste 480 de manifestanti au fost retinuti de fortele de ordine, iar peste 210 de protestatari au fost arestati preventiv.

Protestatarii au inceput sa blocheze o autostrada in apropiere de Paris, anunta presa franceza.

Circa 1.500 de persoane se adunasera sambata dimineata pe celebrul bulevard, conform politiei. Autoritatile, care se tem sa nu fie reluate la Paris scenele de revolta urbana de saptamana trecuta, au intarit controalele in gari si desfasoara sistematic perchezitii in jurul locurilor de manifestatie.

Aproximativ 89.000 de membri ai fortelor de securitate au fost mobilizati in tara, dintre care 8.000 in Paris, sprijiniti de vehicule blindate ale jandarmeriei, o premiera pentru o miscare de protest.

Articole asemănătoare

MISS UNIVERS 2013: Gabriela Isler din Venezuela este noua regina

Bogdan

Spania si Italia, record de infectari. Spania introduce starea de urgenta sanitara pana in mai 2021

Lucy Ionesco

Presa internationala despre vizita Theresei May la Washington: In loc sa se impuna ca o mare putere, Marea Britanie devine sora cea mica a Americii

Lucy Ionesco