COMUNICAT DE PRESA – 3.000 de copii ne-au copleșit cu veselia și bucuria lor. Ne pregătisem de un eveniment la care să participe mulți copii, dar 3.000 a fost cu mult mai mult decât ne așteptam. E o nouă confirmare a faptului că e nevoie să dedicăm mai mult timp copiilor noștri, e nevoie de mai multe locuri de joacă și e nevoie mai ales de organizarea unor evenimente care să îi provoace și să le trezească interesul pentru ce e frumos.
Pot spune că nu am avut parte de o emoție mai mare și e firesc să te simți așa după ce te întâlnești cu atât de mulți copii. Te încarcă cu energia lor, te fac să te simți mai tânăr și mai activ ca niciodată. Firescul vârstei, curiozitățile naïve și zâmbetul sincer sunt cele mai mari cadouri pe care le poți primi. Am organizat evenimentul de de 1 Iunie pentru ei, dar îmi dau seama că cel care a primit un dar sunt eu.
Cred că atunci când înțelegi care e rostul tău pe lume, înțelegerea vine din surâsul unui copil. Dacă nu suntem în stare să ne dedicăm total celor mici, degeabă construim poduri și castele. Noi în lumea celor mari ne luptăm și ne chinuim să înțelegem ce vrem cu adevărat. Dar adevărul este la câțiva centimetri de noi, atât cât este nevoie să întinzi mână și să ajuți un copil.