Fostul presedinte al PSD, Mircea Geoana, il acuza pe actualul lider social-democrat, Liviu Dragnea, de tradare. Geoana a declarat ca, atat Liviu Dragnea, cat si Gabriel Oprea, si-au urmarit interesul personal dupa plecarea lui Victor Ponta de la conducerea Guvernului si i-au oferit „pe tava” guvernarea lui Klaus Iohannis.
Mircea Geoana este de parere ca Victor Ponta intentiona demult sa demisioneze, iar tragedia din Colectiv urmata de protestele din strada a fost factorul hotarator.
„Cei doi actori importanti din fosta majoritate, Liviu Dragnea si Gabriel Oprea, (si-au urmarit interesul – n.r.) din motive diferite. Dragnea pentru ca are o anumita apasare din punct de vedere al carierei politice, a simtit nevoia sa se faca util si a oferit pe tava guvernarea lui Klaus Iohannis”, a spus Mircea Geoana, intr-o interventie la Antena 3.
Mircea Geoana il acuza pe Liviu Dragnea ca l-a tradat pe Victor Ponta pentru a doua oara atunci cand nu si-a chemat colegii la consultari pentru a propune un premier din partea coalitiei de guvernare.
„Cand ai o majoritate PSD – UNPR – ALDE care functiona, plecarea lui Victor Ponta putea fi substituita cu o alta propunere din partea aceleasi majoritati. Faptul ca Dragnea nu i-a chemat la o discutie in comun a insemnat de fapt o a doua tradare”, a mai spus Mircea Geoana.