George Maior a fost convocat la Ministerul Afacerilor Externe, dupa comentariile critice aduse la scrisoarea lui Giuliani
Politica

George Maior a fost convocat la Ministerul Afacerilor Externe, dupa comentariile critice aduse la scrisoarea lui Giuliani

Ministerul român de externe îl cheamă la București pe ambasadorul României în Statele Unite pentru explicații aceasta după ce George Maior a comentat critic scrisoarea transmisă autorităţilor de la Bucureşti de avocatul preşedintelui preşedintelui american Donald Trump, Rudolph Giuliani. Ministerul spune că poziția ambasadorului nu a fost aprobată la nivelul Centralei MAE sau de Guvern, iar un ambasador al României ar trebui să fie preocupat „să reprezinte întotdeauna interesele statului român în statul în care este acreditat”. 

„Îi asigurăm pe partenerii noştri internaţionali că în România există voinţa politică necesară din partea Guvernului României şi a Coaliţiei de Guvernământ de a garanta funcţionarea corectă a statului de drept, cu respectarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale, pentru dezvoltarea unei veritabile democraţii şi combaterea unor fenomene nocive, precum fenomenul corupţiei”, a transmis MAE printr-un comunicat de presă. Sursa citată mai precizează că poziţia ambasadorului George Maior nu a fost aprobată de Centrala MAE sau de Guvern, iar un ambasador al României ar trebui să fie preocupat „să reprezinte întotdeauna interesele statului român în statul în care este acreditat”. „Domnul Ambasador George Maior a avut o poziţie care nu a fost aprobată la nivelul Centralei MAE sau al Guvernului, şi nu reprezintă poziţia MAE. Un ambasador al României ar trebui să fie preocupat ca, în conformitate cu Convenţia de la Viena cu privire la relaţiile diplomatice, să reprezinte întotdeauna interesele statului român în statul în care este acreditat. Rolul domniei sale este de a promova interesul naţional aşa cum decurge el din consensul la nivel instituţional şi să se abţină de la declaraţii publice de natură să afecteze negativ relaţiile bilaterale cu alte state”, a mai arătat MAE.

Citeste si: George Maior, reactie la scrisoarea lui Giuliani: Un lobby initiat de anumite forte interesate sa apere unele personaje de la noi care au avut probleme cu justitia

Rudolph Giuliani, avocatul lui Trump, i-a trimis o scrisoare presedintelui Iohannis in care cere verificarea protocoalelor PG-SRI si stoparea presiunilor asupra judecatorilor

„Reamintim că liniile de acţiune ale amabasadorilor sunt agreate la nivelul instituţiilor din România şi orice abatere va atrage răspunderea acestora, conform procedurilor în vigoare. În acest sens, domnul ambasador George Maior va fi chemat pentru explicaţii în Centrala MAE”, se mai arată în comunicat.

Ambasadorul României la Washington, George Maior, a afirmat, referitor la scrisoarea transmisă autorităţilor de la Bucureşti de avocatul preşedintelui preşedintelui american Donald Trump, Rudolph Giuliani, către oficialii români, în care cere verificarea protocoalelor secrete ale SRI, că acesta este un personaj „spumos şi combativ”, el reprezentând “expresia unui lobby iniţiat de anumite forţe” care vor să apere persoane din România cu probleme penale.

“Domnul Giuliani este un personaj spumos şi combativ în discuţiile din SUA. Nu ştiu dacă mai este avocatul domnului Trump, în orice caz este expresia unui lobby iniţiat de anumite forţe care sunt interesate de apărarea unor personaje de la noi care au avut probleme cu justiţia”, a declarat George Maior, referindu-se la o scrisoare în care avocatul lui Donald Trump, Rudolph Giuliani, a transmis autorităţilor de la Bucureşti că protocoalele dintre SRI şi instituţiile din justiţie duc la intimidarea judecătorilor, a avocaţilor apărării şi a martorilor.

Stiri pe aceeasi tema

Codul Penal, adoptat de Senat. Proiectul va primi vot final la Camera Deputatilor

Ioana Badulescu

PNL cere sesizarea CCR cu privire la ordonanta 94/2014 privind renuntarea la titlurile stiintifice

Cristiana Petrariu Bota

Liviu Dragnea sustine ca Guvernul Ciolos ar avea sustinere parlamentara

Cristiana Petrariu Bota

Lasa un comentariu

Prin continuarea navigării pe hotweek.ro, confirmaţi că acceptaţi utliizarea fişierelor tip cookies sau tehnologii asemănătoare pentru a analiza traficul şi a vă propune funcţionalităţi sociale, conţinut şi eventuale publicităţi personalizate. Accept Mai mult