GRECIA a intrat in FALIMENT. Guvernul elen a anuntat ca nu da niciun ban FMI
Externe

GRECIA a intrat in FALIMENT. Guvernul elen a anuntat ca nu da niciun ban FMI

GRECIA a intrat OFICIAL in FALIMENT, după ce autoritatile elene au anunţat că nu vor plăti astăzi banii către FMI. Ministrul de finanţe grec Ianis Varoufakis a anunţat că autorităţile elene nu vor plăti tranşa de 1,6 miliarde de euro către FMI, transmite Capital, care citeaza agentiile de presa internationale.

Dacă guvernul de la Atena nu transferă la noapte, până la ora 24:00, tranşa de 1,6 miliarde de euro scadentă către Fondul Monetar Internaţional, Grecia va deveni prima ţară occidentală care intră în default în raport cu instituţia financiară de la Washington de la înfiinţarea acesteia, cu 71 de ani în urmă.

Ultima ţară care a intrat în default faţă de FMI este Zimbabwe, în 2001.

Grecia alege sfarsitul, grexitul e unica solutie. Discursul irealist al lui Tsipras a lasat Europa fara cuvinte

Ratarea unei plăţi către FMI poate avea consecinţe grave. Grecia va pierde imediat accesul la resursele Fondului şi, dacă disputa nu va fi rezolvată, ar putea pierde, într-un final, drepturile de vot şi statutul de membru al FMI.

FMI a anunţat deja că nu va exista vreo perioadă de graţie pentru Grecia. Directorul executiv al Fondului, Christine Lagarde, va informa imediat board-ul executiv privind intrarea Greciei în default, ceea ce ar putea avea consecinţe inclusiv în ceea ce priveşte clauzele de default din acordurile în baza cărora statul elen a primit împrumuturi de la celelalte guverne din zona euro.

Ministrul grec de Finanţe, Yanis Varoufakis, a confirmat marţi că Grecia nu va plăti în următoarele ore tranşa de 1,6 miliarde de euro către Fondul Monetar Internaţional (FMI). Asta înseamnă că statul elen va intra oficial în incapacitate de plăţi.

Grecia, la rascruce de drumuri. Turismul si companiile elene, pe marginea prapastiei

Întrebat de reporteri dacă Grecia va achita până miercuri, 1 iulie, rata către FMI, Yanis Varoufakis a răspuns: „Nu”.

Premierul Alexis Tsipras a avut în ultimele ore discuţii cu preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, cu preşedintele BCE, Mario Draghi şi cu preşedintele Parlamentului European, Martin Schulz.

FRIEDMAN, STRATFOR: Daca zona de granita a Europei are un protector, acesta nu e UE, ci SUA

Programul de asistenţă financiară, în valoare de 240 de miliarde de euro, din care Grecia mai are de primit circa şapte miliarde se încheie marţi. În aceeaşi zi, statul elen trebuie să achite rata către Fondul Monetar. Grecia are o datorie totală de 320 de miliarde de euro.

Dacă statul elen nu achită rata către FMI până marţi la ora 24, economia greacă va intra oficial în incapacitate de plăţi.

Stiri pe aceeasi tema

Antipod de la Bombardier, avionul viitorului! De la New York la Paris face doar 12 minute. FOTO

Cristiana Petrariu Bota

Patru romani au murit intr-un grav accident rutier in Italia

Cristiana Petrariu Bota

NATO: Vom trimite noi trupe la granita cu Rusia

Bogdan

Lasa un comentariu

Prin continuarea navigării pe hotweek.ro, confirmaţi că acceptaţi utliizarea fişierelor tip cookies sau tehnologii asemănătoare pentru a analiza traficul şi a vă propune funcţionalităţi sociale, conţinut şi eventuale publicităţi personalizate. Accept Mai mult