0.7 C
România
29 noiembrie 2020
Externe

Grecia cere ajutorul UE pe problema imigratiei

Grecia cere ajutorul Uniunii Europene (UE) pe problema imigratiei. Premierul Alexis Tsipras a afirmat vineri că infrastructura Greciei nu permite gestionarea problemei miilor de imigranți care ajung pe țărmurile sale din zone devastate de război, precum Siria și Afganistan, și a făcut apel la ajutorul Uniunii Europene, relatează agenția Reuters. 

”Este timpul acum de a vedea dacă Uniunea Europeană este o Uniune a solidarității sau o Uniune în care fiecare încearcă să-și apere granițele”, a declarat Tsipras după o reuniune ministerială consacrată problemei afluxului de imigranți.

Înaltul Comisariat al ONU pentru Refugiați (UNHCR) a făcut apel mai înainte la Grecia să pună capăt ”haosului total” din insulele sale mediteraneene, unde au debarcat mii de imigranți. Statele membre ale Uniunii Europene trebuie să facă, de asemenea, mai mult pentru a împărți povara imigrației cu Grecia, unde 50.000 de imigranți au sosit numai în iulie, a declarat Vincent Cochetel, director al UNHCR pentru Europa, după ce a vizitat insulele grecești Lesbos, Kos și Chios.

”Afluxul de imigranți în Grecia este dincolo de ceea ce infrastructura statului nostru poate gestiona. Avem probleme importante cu care ne confruntăm și de aceea am cerut ajutor din partea UE”, a declarat Tsipras.

Grecia, ca și Italia, se află în prima linie a frontului în ceea ce privește gestionarea problemei valului uriaș de imigranți sosiți în căutarea siguranței și a unui viitor mai bun în Europa.

Dar economia Greciei este din nou în recesiune, după ce abia își revenise dintr-o perioadă de șase ani de depresiune din cauza crizei datoriei. Atena negociază în prezent cu Uniunea Europeană și cu Fondul Monetar Internațional (FMI) un al treilea împrumut de 86 miliarde de euro pentru a preveni un colaps financiar. În acest context, ea nu poate face față presiunii crescânde din partea miilor de refugiați, lipsiți de mijloace financiare, după ce și-au părăsit țara din cauza războiului și a sărăciei.

Reuters notează că, joi, în decurs de numai o oră, jurnaliștii de la Reuters aflați pe insula Lesbos au văzut două ambarcațiuni pline cu refugiați care au sosit în Grecia. Într-o ambarcațiune se aflu circa 40 de sirieni, iar în cealaltă un număr asemănător de afgani.

Stiri pe aceeasi tema

Rusia vinde perol Chinei in yuani

Bogdan

Amir Ali Hajizadeh este generalul din Iran care isi asuma responsabilitatea doborarii avionului ucrainean: As fi preferat sa fi murit

Cristiana Petrariu Bota

A venit vremea ca Romania sa devina membra in spatiul Schengen, sustine Comisia Europeana

Delia Ion

Lasa un comentariu

Prin continuarea navigării pe hotweek.ro, confirmaţi că acceptaţi utliizarea fişierelor tip cookies sau tehnologii asemănătoare pentru a analiza traficul şi a vă propune funcţionalităţi sociale, conţinut şi eventuale publicităţi personalizate. Accept Mai mult