15.2 C
România
22 octombrie 2020
Breaking News

Grecia, la rascruce de drumuri. Turismul si companiile elene, pe marginea prapastiei

Noul pachet de reforme al guvernului elen nu generează multă încântare în mediul de afaceri din Grecia. Companiile se tem de înmulţirea falimentelor şi afectarea turismului, subliniaza un material publicat de Deutsche Welle. Strigătul de ajutor adresat premierului Tsipras de asociaţiile economice din Grecia a fost aproape dramatic. Acestea solicită ajungerea la o înţelegere cu creditorii internaţionali, astfel încât să poată dispărea spaima din mediul de afaceri elen.

Companiile greceşti au atras în acelaşi timp atenţia asupra riscurilor pe care le presupune majorarea, încă o dată, a impozitelor şi impunerea de noi taxe speciale. Astfel de măsuri afectează grav companiile şi angajaţii, iar în cele din urmă economia.

Reacţia mediului de afaceri survine pe fondul prezentării noului pachet de reforme al guvernului de la Atena, care prevede cu precădere tăierea pensiilor şi majorarea taxelor. Companiile greceşti simt că aceste măsuri vor cădea în mare parte în spinarea lor. În cazul firmelor, impozitarea profiturilor va creşte, de la 26 la 29 la sută. Profitul anual de peste 500 de mii de euro va fi, la rândul său, impozitat cu 12 la sută. De asemenea, taxa pe valoare adăugată pentru cafenele, restaurante şi hoteluri va fi majorată la 23 la sută.

Oricât de mult şi-ar dori ca guvernul să ajungă la un compromis cu creditorii, oamenii de afaceri greci spun că „majorarea taxelor va inhiba creşterea economică”. Kostas Michalos, preşedintele consiliului de administraţie al Camerei de Comerţ şi Industrie din Grecia, este de părere că măsurile anunţate de guvern vor lovi mai ales în firmele mici. Într-un interviu acordat Deutsche Welle, Michalos a subliniat că, atât majorarea taxelor, cât şi plata în avans a împozitelor va falimenta un număr foarte mare de firme. Un studiu recent a relevat că 600 de firme greceşti intră zilnic în insolvenţă. În locul unor astfel de decizii, guvernul atenian ar trebui să convingă creditorii internaţionali de eficienţa combaterii economiei subterane şi de îmbunătăţirea colectării taxelor.

De aceeaşi părere este şi Andreas Andreadis, preşedintele asociaţiei companiilor de turism din Grecia. La ce bun să majorezi taxele, dacă acestea nu sunt colectate corespunzător, a întrebat Andreadis în cadrul unui interviu acordat DW. Specialistul se îndoieşte că guvernul grec ar fi putut accepta mărirea TVA-ului la 23 la sută pentru hoteluri şi restaurante. „Dacă într-adevăr a dat undă verde unei asemenea mişcări, turismul grecesc va fi distrus”, crede Andreadis, care aminteşte că în alte ţări cu turism puternic şi care concurează cu Grecia, taxa pe valoare adăugată în domeniul turistic este mai mică. Turcia, 8 la sută, Italia, Spania şi Franţa, 10 la sută, iar Cipru 9 la sută. Turismul grec abia ar putea rezista unui nivel al TVA-ului de 13 la sută, propus anterior de organismele internaţionale, spune Andreadis.

Thanassis Syrianos, membru în conducerea Camerei de Comerţ şi Industrie germano-elenă din Atena, consideră că, nici dacă s-ar aplica întocmai pachetul de măsuri cerute de creditori, economia Greciei nu ar deveni mult mai atrăgătoare pentru investitorii germani. Chiar dacă unele companii germane vor continua să îşi desfăşoare activitatea ca şi până acum, acestora cu siguranţă nu li se vor adăuga altele noi.

Foto: France 24

Stiri pe aceeasi tema

Sedinta de urgenta la Ministerul Sanatatii pe tema noului coronavirus, un ansamblu din Mioveni va ateriza maine din China

Cristiana Petrariu Bota

Tudorel Toader, la deschiderea noului an universitar la Universitatea Al. Ioan Cuza din Iasi: Legile Justitiei nu se negociaza

Ioana Badulescu

Interviu cu poetul Constantin Preda: Poezia inseamna nemurire, poezia inseamna zbor. As muri daca nu as scrie!

Cristiana Petrariu Bota

Lasa un comentariu

Prin continuarea navigării pe hotweek.ro, confirmaţi că acceptaţi utliizarea fişierelor tip cookies sau tehnologii asemănătoare pentru a analiza traficul şi a vă propune funcţionalităţi sociale, conţinut şi eventuale publicităţi personalizate. Accept Mai mult