Grecia nu a cerut ajutor financiar Rusiei, sustine Serghei Lavrov
Externe

Grecia nu a cerut ajutor financiar Rusiei, sustine Serghei Lavrov

Ministrul de Externe rus, Serghei Lavrov, a declarat, vineri, ca Grecia nu a cerut ajutor financiar din partea Rusiei, transmite agentia TASS. In cadrul ultimei vizite efectuate la mijlocul lunii iunie de premierul grec Alexis Tsipras in Rusia, acesta sublinia, in cadrul intrevederii avute cu presedintele Vladimir Putin, ca acordul pentru extinderea gazoductului Turkish Stream pe teritoriul Greciei, cu sprijin financiar din partea Rusiei, deschide calea unor „vaste posibilitati de cooperare” intre Grecia si Rusia.

„La aceasta problema a raspuns deja ministrul de finante (rus) Anton Siluanov. In acest moment, nu exista o astfel de cerere (de ajutor financiar din partea Greciei)”, a afirmat seful diplomatiei de la Moscova, in cadrul unei conferinte de presa comune cu omologul sau din Luxemburg, Jean Asselborn, transmite Agerpres care citeaza agentia TASS.

Grecia urmeaza sa organizeze duminica un referendum privind acordul cu creditorii internationali, un scrutin care ar putea decide viitorul sau in cadrul zonei euro dupa ce a ratat plata unei rate de imprumut catre Fondul Monetar International (FMI).

Europa ameninta Grecia cu iesirea din zona Euro. FMI avertizeaza guvernul condus de Tsipras

Kremlinul a anuntat la inceputul saptamanii ca urmareste cu atentie evolutia situatiei din Grecia, tara care se afla intr-o situatie economica dificila, subliniind ca acest subiect este unul ce tine de relatiile dintre Atena si creditorii sai internationali.

„Aceasta este, in primul rand, problema Greciei si o problema ce tine de relatiile dintre Grecia si creditori”, a declarat secretarul de presa al presedintiei ruse, Dmitri Peskov. „Urmarim cu atentie modul in care evolueaza evenimentele acolo”, a adaugat el.

GRECIA, OFICIAL IN FALIMENT. Cum ne afecteaza tragedia greaca

Dupa ce partidul sau Syriza (stanga radicala) a castigat alegerile legislative din luna ianuarie, premierul grec Alexis Tsipras a dus o politica de apropiere fata de Moscova, ajungand sa fie caracterizat de unii analisti drept calul troian al Rusiei in Europa.

Tsipras a efectuat doua vizite oficiale in Rusia, ultima pe 19 iunie, cu prilejul Forumului Economic International de la Sankt Petersburg, semnand cu aceasta ocazie un acord pentru extinderea gazoductului Turkish Stream pe teritoriul Greciei, cu ajutorul unei finantari de circa doua miliarde de euro oferite de Moscova.

In intrevederea avuta atunci cu presedintele Vladimir Putin, premierul grec a subliniat ca acest acord deschide calea unor ‘vaste posibilitati de cooperare’ intre Grecia si Rusia.

HotWeek.ro este un site exclusivist, care militeaza pentru promovarea valorilor. Daca te-ai saturat de zvonuri si de „stiri bomba”, te asteptam sa revii pe hotweek.ro! Ne poti urmari si pe FacebookTwitter sau Google Plus.

Stiri pe aceeasi tema

Rezultatul alegerilor din Italia plaseaza coalitia de dreapta pe primul loc, insa extremistii si populistii au obtinut scoruri istorice. Tara, aruncata in incertitudine politica dupa alegeri

Ioana Badulescu

Olanda nu mai vrea sa se numeasca Olanda. Guvernul de la Amsterdam vrea sa fie folosit numele oficial al statului

Cristiana Petrariu Bota

Turcia, in stare de urgenta. Erdogan face epurari in masa in institutiile de stat

Cristiana Petrariu Bota

Lasa un comentariu

Prin continuarea navigării pe hotweek.ro, confirmaţi că acceptaţi utliizarea fişierelor tip cookies sau tehnologii asemănătoare pentru a analiza traficul şi a vă propune funcţionalităţi sociale, conţinut şi eventuale publicităţi personalizate. Accept Mai mult